de HHR » Sâm Mar 24, 2018 12:12 pm
Ieri a nins des şi traficul a fo infernal. Prea mic oraşul pentru atîtea maşini. Eram prin giratoriul barierei, ca omul aşezat în buza jumătăţii dă secol, pă banda din mijloc. Trec de mijlocul giratoriului şi simt o izbitură. Cîcat, iar m-am tamponat cu careva. Io mă tamponez cam o dată la cinci luni. Pun semnal dreapta şi mă bag pă Franceză, ca om responsabil şi civilizat ce mă aflu pă pămîntul nostru cel rotund unde lumea să bîrfeşte pă la colţuri. În fine, aşa merg lucrurile pă chestiile sferice. În urma mea, apare un beamveu cu semnal dreapta. Coboară un tip masiv. Pfff, ăsta mă face praf cu o mînă. Pentru o secundă dau să mă refugiez în vehicul. Omu zâmbeşte larg. Îmi atrage atenţia un aparat dentar imens. De fapt două, unu sus şi unu jos. De cînd eram mic m-au fascinat aparatele dentare. Cîtă migală şi răbdare tre să ai să le piguleşti şi să le vîri omului în gură. În fine, treabă de evreu. Ţaiss. Stabilim că io îs vinovat. Nu ştiu de ce. Omu îmi cere o sută dă lei să nu pierdem vremea pă la poliţie şi asigurări. Accept, deşi chestia nu e tocmai koşer. Totuşi, un om cu aparate dentare nu poate fi neserios.. Scot o sută dă la raifaizănu dîn barieră. Cînd ies, văd tipul alergînd spre locul faptei să-şi recupereze bandoul. Rahat, un autobuz ajunge înaintea dînsului şi îl spulberă. Păcat, părea ataşat de bandoul acela; şi-a riscat viaţa pentru dînsul. Se întoarce dezamăgit şi spune că afacerea face 260 lei. Scump bandoul ăla ! Probabil avea valoare sentimentală. Io nu am sentimente, prin urmare, nici bandou la maşină. Eh, atunci ne vedem mîine, la unşpe fără jumătate, la asigurător. Să facem o amiabilă. Ăla zice că da şi schimbăm numerele de telefon între noi. Îi zic numele. Să uită cu aparatele dentare la vedere şi zice că nu crede că mă cheamă cum mă cheamă. Îi arăt buletinu şi mă crede. Seara, stau ca proasta la geam şi mă uit la maşină. Rotiţele logice se pun în funcţiune. Maşina mea e lovită în stînga spate şi a presupusei victime în dreapta faţă. Ceva îmi dă cu rest. Acela era pă banda trei. Io eram pă banda doi. Rememorez, cu fleşuri scurte, păţania. Ăla avea un autobuz în faţă şi a încercat să-l ocolească. Buuun. Rezultă, deci, că nu e culpa mea. A doua zi, la asigurare ne vedem, ne zîmbim. Să dea naiba, sînt fascinat de aparatele lui dentare. Sigur îs de import. În fine, omul diligent a fo la asigurător şi şi-a luat formularele. Le-a şi completat. Îl iau pe departe şi îl rog să-mi povestească accidentul. Tipul derulează verbal filmul evenimentelor. La momentul oportun rotesc şi dau cu ascuţitul, cu întrebarea fatală: Cum de maşina mea e lovită în spate şi a dumneavoastră în faţă ? Omul se opreşte şi se ută la mine. Io sînt fixat pă aparatele lui dentare. Aşa, de aproape, nu le-am mai văzut. Sunt opere de artă. Se uită la mine şi realizează că nu s-a asigurat cînd a a ocolit fundul autobuzului. Evrika, sînt partea inocentă a accidentului. Completez şi io un formular. Să nu ne ia poliţia permisele că nu am anunţat tamponarea. Mai stăm la cioace douăj dă minute, mai admir aparatele dentare, prezint sincere condoleanţe pentru bandoul spulberat de autobuz şi ne despărţim cu cîte o copie a amiabilei.