HHR scrie: mi se pare aiurea ardealul frate cu vasluiul ...
HHR scrie:Din nefericire istorioarele astea care se vor cu tâlc nu se aplică la nivel general. Mai mult, chiar și la nivel de individ au câte o ruptură logică. Mai ales când fratele sărman refuză să lucreze, își bea mințile din pensia părinților și o dată pe lună are prgram sexual cu vreo babă din marginea satului ... împotriva voinței acesteia. Dezbinarea, pe care bine a punctat-o dflc03, ține de diversitatea de neamuri aflătoare între granițele astea artificiale. Descendența din daci și romani, care ar fi la originea unui fond comun, este o teorie destul de precară, infirmată de viața cotidiană.
HHR scrie: Dacă sentimentele naţionale sunt atât de puternice, cel puţin în perioada asta de început de decembrie, de ce naiba peste prut e doar un pod de flori ? De ce nu aţi integrat şi slavii-români în marea familie a poporului român născut din daci şi romani ? Să staţi în nelucrare contemplându-vă latinitatea. Este inflaţie de afişe cu Basarabia e România în toate oraşele republicii.
Cât despre violatorii din ardeal, e posibil să fie descendenţii vasluienilor
În Arad, prin anii 70-80, erau clar delimitate cartierele muncitorilor aduşi din ţară la diferitele obiective industriale. De regulă, le evitam.
HHR scrie:De ieri ţi-am sugerat că irosim spaţiu virtual în mod inutil cu acest gen de discuţie.
HHR scrie: puate dai de unul din secuimea enclavizată care te rezolvă cu brişka
damblagiu scrie:Ai mei nu m-au ferit de a lua contact cu alte minoritati
damblagiu scrie:Nu prea cred. Ai mei nu m-au ferit de a lua contact cu alte minoritati, iar de copilarit am copilatit pe Covaci. Asta e o strada in Bucuresti , unde la vremea respectiva gaseai de toate, de la curve la orice marfa de contrabanda. Restul a venit de la sine.
teo scrie:de aia iti pac ungurii
Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Google [Bot] şi 11 vizitatori