de florin04 » Vin Dec 06, 2019 2:28 pm
Una dintre zile era alocata vizitarii canionului Fonias.
Insa, fiind destul de departe de locul de cazare (in cealalta parte a insulei) si fiindu-mi lene sa conduc pana acolo am decis sa vizitez canionul Xiropotamos aflat mult mai aproape. Decizie proasta, dupa cum se va vedea… Cum drumul trecea prin satul Makrilies, am facut o oprire la magazinul traditional de lactate al familiei Papanicolau unde m-am aprovizionat cu cateva calupuri de branza feta, cascaval, ceva sapunuri si creme pe baza de ulei de masline, propolis si plante aromatice. Toate home-made, de buna calitate si la preturi accesibile.
Am ajuns apoi in satul Xiropotamos, am parcat in fata primariei si m-am indreptat pe jos spre marginea satului, trecand pe langa livezi de maslini, cladiri in paragina si tarcuri de capre. Practic mergi drept cam 1 km pana ajungi la un fel de cotitura a drumului spre dreapta unde se distinge un marcaj cu o sageata rosie si o potecuta care urca inainte pe un deal. Acesta este traseul, urci continu cam 30 minute pe marginea versantului, printr-o rigola si pe langa conductele de irigatii pana ajungi la prima cascada. Aici ar fi trebuit sa dam de prima vathra insa izvorul a fost captat in intregime de localinici pentru irigarea livezilor de maslini din sat.
Nici pomeneala sa escaladezi perete abrupt pana la a doua vathra, asa ca, dezamagiti, am facut cale intoarsa. Dar, la circa 30m, pe drumul de coborare am observat marcajul sageata cu rosu pe o stanca pe marginea din dreapta. Am mers pe o potecuta care cu greu se distingea printre tufisuri si grohotisuri si am urcat anevoios un versant destul de abrupt pana intr-un punct in care am ajuns la circa 10m deasupra la a doua vathra.
M-am intors sa continui urcusul mai departe (la a treia vathra) insa am cazut, piciorul stang mi-a alunecat pe grohotis si m-am pravalit pe versant, agatandu-ma cu disperare de pietre. Am reusit sa-mi opresc caderea si m-am ancorat bine de un tufis cu maracini. Am constat o durere acuta si o rana care sangera la cotul mainii stangi. Initial am crezut ca am fractura deschisa dar durerea nu era chiar atat de mare. Am scapat cu o julitura profunda si o sperietura groaznica. Nici vorba sa urc mai departe, am coborat cu sufletul la gura pana la prima vathra in care mi-am racorit cotul julit.
Culmea e ca aparatul foto pe care-l aveam agatat de gat n-a patit nimic... Dupa un pansament improvizat ne-am intors in sat si, norocos ca inca pot conduce, m-am dus glont in port la o farmacie pentru dezinfectarea ranii si un pansament mai profesionist.
Morala, atentie marita si incaltari adecvate de munte cand vizitati aceste canioane, nu e de gluma, riscati evenimente neplacute si compromiterea vacantei, sau poate chiar mai rau...
Pentru a putea vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj trebuie să vă autentificaţi.
"Tα πάντα ρει"