de gabriel » Mie Sep 03, 2014 11:33 pm
Codul Rutier in ROMANIA, modificat. Amenzi mari pentru şoferii care nu transportă copiii cu centură de siguranţă sau în scaune speciale
Şoferii care nu transportă copiii cu centură de siguranţă sau în dispozitive de fixare în scaune speciale omologate riscă să primească patru sau cinci puncte de amendă, adică până la 450 de lei, potrivit unei ordonanţe publicate în Monitorul Oficial. Măsura va fi pusă în aplicare de la sfârşitul lunii septembrie, informează Mediafax.
Va fi sancţionată cu trei puncte de penalizare "nerespectarea obligaţiei conducătorului de autovehicul de se asigura că persoanele minore poartă centuri de siguranţă sau sunt transportate în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate".
"La asta se adaugă patru sau cinci puncte de amendă, care înseamnă, în bani, 360 sau 450 de lei, ţinând cont că un punct de amendă este 90 de lei în prezent. Amenda se reduce la jumătate dacă este plătită pe loc. Practic, noutatea o reprezintă sancţionarea şoferului care transportă copii fără respectarea regulilor de siguranţă. Regulile existau şi până acum - scaun special pentru copiii până în trei ani şi centură de siguranţă pentru cei de până la 12 ani -, însă nu exista posibilitatea de a sancţiona direct şoferul autovehicului", a precizat şeful Direcţiei Rutiere a Poliţiei Române, comisarul şef Florin Brăcea.
Aceeaşi sancţiune o vor primi şi şoferii care transportă copii în vârstă de până la trei ani în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă, cu excepţia celor destinate transportului public de persoane, precum şi a taxiurilor, dacă în acestea din urmă ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă.
"Copiii cu vârsta de peste 3 ani, având o înălţime de până la 150 cm, pot fi transportaţi în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă ocupă, pe timpul transportului, orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă", mai prevede noul act normativ.
În plus, şoferii de autovehicule având locuri prevăzute prin construcţie cu centuri de siguranţă trebuie să informeze pasagerii cu privire la obligaţia legală de a le purta în timpul circulaţiei pe drumurile publice.