”Aproapte adevărat”

[HHR]

Elvira stătea în mijlocul bucătăriei și striga la Nelu:
_Cum, tolomacule, tu nu știi ce este o casă de toleranță? Un lupanar? O casă de randevu? Un cuplerai?
Nelu stătea pe scaun și o privea pe Elvira cum se agită. Nu trecuse pe la bodegă să bage suta de coniac și berea, așa că avea o privire de câine spășit. A răspuns cu voce temătoare:
_ Nu știu, adică știu, așa, în mare, dar nu pe de-a întregul.
Elvira era în pragul exploziei. Simțea cum se sufocă de nervi, parcă avea o piatră de moară pe piept, pe pieptul ei generos. Cuvintele i se opreau în gât. Primul reflex a fost să-l lovească pe Nelu cu tigaia în cap, dar gestul era un clișeu. Să-l înjunghie cu foarfeca? Nu, alt clișeu. Să-l scuipe? Nu. Era imposibil. Din cauza tensiunii, i se uscase gura. S-a așezat pe scaun și a șuierat:
_ Crissstoșșșiii mă-tii de derbedeu ordinar, care ești tu!
La ”Crissstoșșșiii mă-tii”, a consumat 75 la sută din aerul din pulmoni. Restul de 25 la sută s-au consumat cu derbedeul ordinar (care era el!). A simțit din nou că se sufocă. Normal. A inspirat adânc și a spus cu un aer tragic:
_ Ne-ai făcut de c*cat în tot orașul, apoi, a continuat pe un ton neașteptat de calm, ... ți-ar place ca, după ce pleci la partid, să primesc vizitele unor bărbați care să mi-o tragă pe bani?
Nelu o privea stupefiat. Niciodată nu a îndrăznit să-și închipuie că Elvira ar putea câștiga bani. Înainte de căsătorie, Elvira îi explicase clar că ea va fi casnică, îl va spăla, călca, îmbrăca și hrăni în mod exemplar. Dacă va fi cazul, îi va face și copii, unul, cel mult doi, nu mai mulți. Prin urmare, ideea că Elvira ar produce în mod direct bani l-a făcut pe Nelu să vadă lumea în alte culori. Nelu și-a dres vocea și a spus:
_ Dacă ai plăti gazele și curentul, am putea să ne luăm o mașină.
Tigaia a aterizat în capul lui Nelu exact în momentul în care se visa la volanul unui Logan electric de culoare roșie.
S-a trezit și nici vorbă de păsărele, care să zboare în jurul capului său, așa cum văzuse în desenele animate din copilărie, în schimb, o durere cruntă de cap îl paraliza.
A întors cu greu capul și a zărit piciorul mesei. Era întins în bucătărie, între masă și aragaz. Dacă privea în sus, putea vedea clar becul economic din tavan și colțul mușamalei de pe masa de bucătărie. Undeva în sud est, erau picioarele Elvirei parțial protejate de papucii din gumă (made in China) și capotul matlasat de culoare crem. Elvira stătea la masă. Fuma. Piciorul drept i se mișca nervos, astfel că papucul lovea ritmic piciorul mesei.
_ Ți-ai revenit, curvarule?, a întrebat Elvira în timp ce stingea țigara în scrumiera de semicristal.
_ Da, a mormăit Nelu.
_ Știi ce te-a făcut rahatul tău de partid?, a continuat Elvira iritată.
Nelu a contrat:
_ Șef, Elviro, Ș E F”, a strigat Nelu, este ceea ce ți-ai dorit dintotdeauna. Ai uitat când îmi spuneai, Nelule, tu ai stofă de șef, o să ajungi pe cai mari.
Elvira s-a ridicat de la masă și din ușa bucătăriei i-a spus disprețuitor:
_ Șef la curve, bărbate, nu pe cai mari, pe curve.
A ieșit trântind ușa bucătăriei.
(Fragment din volumul ”Aproape adevărat” aflat în lucru la editura Libris/Creator - Brașov)