”Tanatofobia” (în pregătire)

”Tanatofobia” (în pregătire)

Mesaj necititde HHR » Vin Mar 27, 2020 10:45 pm

Îndrumar casnic – step by step. Step one. Încep să pătrund sensul adînc al cuvîntului ”chibzuit”. Chibzuit înseamnă să cumperi ulei și făină în cantități suficiente pentru a figura și în activul succesoral (cînd o să te cheme De Cujus), dar, în același timp, la fel de chibzuit este să păstrezi toate cele 8 (opt) sezoane ale serialului Game of Thrones pentru vremuri de molimă infectă. De abia acum, după cîteva sezoane, înțeleg de ce este așa popular GoT. Și-o trag ăștia ca la balamuc. În fine, alte vremuri și alte obiceiuri. Step two. Am sesizat, pe lîngă creșterea apetitului cultural (trei sferturi dă feisbuc o arde pă existențialism, muzee, teatru, clasici ai literaturii și muzică dă cameră) și a celui alimentar. Dacă este suficientă liniște în încăpere, pot auzi cum mă îngraș. E un zgomot înfundat și umed. Ca un ofițer prusac ce imită o fanfară militară cu capul sub apă. Step three. ”Beware the ides of March”. Lui tata nu-i plăcea Shakespeare. Argumentat ! Shakespeare, spunea ăla bătrînu, nu era un bun comunicator, ca să transmită o chestie simplă, are nevoie de cel puțin două strofe și asta îl face plictisitor. Îi plăceau la nebunie, Poe, Dreiser și Zweig. L-am văzut rupîndu-și dantura în Kafka, o avea slabă, dantura. Revoluția l-a prins cu Shogunul. Toată lumea citea Shogunul și saliva în așteptarea Tai-Pan-ului. Richard Chamberlain fermeca tinerele gospodine ieșite din socialismul în care avortul era delict penal. Isaura a calmat spiritele și reluarea Dallas-ului a repus timpurile pe făgașul lor normal. Shakespeare zăcea în uitare. Unii spueau că tipul este pentru elitiști. Aiurea, Shakespeare a scris pentru pulime. Președintele republicii zîmbea larg, cu soarele în spate, minerii săpau în populația capitalei și lumea civilizată continua să fie la cîțiva ani lumină distanță. În clasa a șaptea, aveam o colegă roșcată și urîtă. Era poreclită Shakespeare, deoarece era foarte bună la limba engleză. În clasa a șaptea, timpul era încremenit, curgea între teleenciclopedii și Dallas. Dallasul a fost constanta culturală națională pentru foarte mult timp. Serialul ținea în casă mai mulți cetățeni decît pandemia actuală. O recluziune voluntară cu aer hedonist. Ce mai face Pamela (?), tragedia atentatului la viața personajului negativ, J.R., cine o va înlocui în distribuție pe Miss Ellie (?), ce freză are Bobby (?) ... ș.a.m.d.. În condițiile astea, cum naiba să-ți placă Shakespeare. Step Four. Biserica muge în instanță după slujbe colective. Fuckin fundamentalists ! Step five. Un profesor de Tg. Mureș (romîn) face teoria legalității ordonanțelor militare. Îmi plac alchimiștii ăștia ai fenomenului juridic, ăștia care văd esențele și nu înțeleg un mesaj simplu: stați naibii în casă ! Step six. Primăria (cine altcineva) a distribuit flyere prin oraș. Foarte bine, de aici, sper, nu mai este decît un pas să se treacă la next level, spălarea zonelor publice cu soluție dezinfectantă. Am și o sugestie (unul din defectele moderne ale omului modern este că are mereu sugestii, evident pentru domenii în care nu are nici pregătire și nici putere de decizie) ... să fie folosite fondurile (am totuși o pregătire și nu pot spune simplu ... banii) necheltuite cu deszăpezire. Ce naiba, nu am avut zăpadă nici pentru un om de zăpadă ca lumea, iar deszăpezirea a făcut-o soarele de martie convocat în ianuarie. E posibil să fie capitole bugetare distincte și să mă bag în seamă ca proasta. Sînt oameni plătiți să facă treburile astea și sînt convins că o vor face cu maxim de profesionalism. Step seven. Izolat, singura modalitate în care poți exista ca individ este mediul virtual, indiferent că ești bun sau rău, limitat sau inteligent. Sînt convins de faptul că există o lege internă care postulează faptul că nevoia de a exista este constantă și independentă de dotările intelectuale și principiile morale. În vremuri de epidemie/pandemie realul operează cu alte noțiuni, colectivitate și specie, un grad de generalitate care anulează inividualul. Sîntem speriați nu neapărat de organismul ăsta minuscul, cît de impredictibilitatea lui, și, mai ales, de iminența morții banale și intempestive prin sufocare, înainte de cancer, accident vascular crebral sau infarct mezenteric, ... datorate modului de viață. Acestea sînt deja exitusuri normale prin comportamentele viagere asumate, nu opera unui microb fără suflet. În plus, microbul este microscopic și nu-l putem repera vizual pentru a ne feri de el. Nu este nici măcar cît o broscuță pe care o putem lesne spulbera cu bocancul sau anvelopele turismului. Microbul este de căteva mii (dacă nu cumva sute de mii) de ori mai mic decît o broscuță. Se mișcă lesne de la o gazdă la alta, rezistă un răstimp și fără gazdă. Tragic, în schimb, este faptul că microbul nu ne ucide cu intenție sau din culpă, vinovăția presupunînd o conștiină, o face prin simpla stimulare a sistemului nostru imunitar care reacționează exagerat, cu alte cuvinte, organismul nostru se sinucide din exces de zel. Pfff, cred că e de la statul în casă, pentru mine și pentru alții, ca să fiu în ton cu îndemnul general. Îmi amintesc de filmul Zidul (1975). Un tînăr comunist este zidit într-o încăpere pentru a tipări, de unul singur, ceva ziar de propagandă. La un moment dat, tipul arunca cerneala pe ușa zidită. Bine, film de propagandă, dar asta e imaginea care mi-a venit în minte în zilele astea de stat la izolare. Harari-film-citit-scris-film-Harari-scirs-citit-film-mîncare-somn-Harari ... etc. În plus, în mentalul tehnic am înlocuit șenilata cu izoleta ! Deschid netflixul și dau de un film spaniol. Uneori, spaniolii ăștia pot face niște filme teribil de bune. Nu mă prinde filmu, nu mă pot concentra, criminalul seamănă cu polițistul, ambii bruneți și cu bărbi din astea contemporane. Unul e polițist și i-o trage temeinic (potrivit efectelor de sunet, așa pare) unei blonde, unul e criminal și nu l-am văzut să și-o tragă cu vreuna, în fine, poate mi-a scăpat. La final, realizez că-s frați, că blonda pare a fi soția criminalului. Pfff, atunci de ce și-o punea cu polițistul ? Criminalul își omora victimele vîrîndu-le albine pe gît. Probabil albinele intrau pe căila respiratorii și ... clar, tot la sufocare ajungem, mai bine beau niște ceai și citesc cîteva pagini din Harari. Step eight. Mesaje lungi pe facebook. Unul drăgălaș îmi sare pe retină. După molimă (în fine, pandemie) lumea va fi mai bună, oamenii vor aprecia chestiile imateriale, se va restaura scara de valori a societății (nu cunosc exact care este scara bună, știu doar că există criterii), oamenii vor fi mai buni. Să dea dracu, unii văd pandemia asta ca pe o nouă revoluție socialistă. Vor fi dezamăgiți să constate că, după moartea ultimului virus, schimbările vor fi doar cantitative, îngropate în statistici. Lumea va reveni la normalitatea ei anormală.
HHR
Consilier
 
Mesaje: 4695
Membru din: Lun Iun 30, 2014 2:28 pm
Has thanked: 13980 times
Been thanked: 17547 times

Re: ”Tanatofobia” (în pregătire)

Mesaj necititde April » Sâm Mar 28, 2020 11:36 am

Tot în tandem sau solo :?:
Avatar utilizator
April
Admin
 
Mesaje: 9335
Membru din: Mie Ian 08, 2014 11:42 am
Localitate: Bucuresti
Has thanked: 31062 times
Been thanked: 28914 times

Re: ”Tanatofobia” (în pregătire)

Mesaj necititde damblagiu » Sâm Mar 28, 2020 12:51 pm

April scrie:Tot în tandem sau solo :?:


Cum adica, iar ne baga la cheltuieli!? Nici nu mi am revenit din efortul financiar trecut ca iar trebuie sa achizitionez cartea!? Nuuuu! de data asta astept sa iasa filmul.
Ce crezi bre, că englejii ie proști!?
damblagiu
Super Fan Thassos
 
Mesaje: 6884
Membru din: Mar Ian 07, 2014 9:28 pm
Localitate: Bucuresti
Has thanked: 14827 times
Been thanked: 21175 times

Re: ”Tanatofobia” (în pregătire)

Mesaj necititde HHR » Vin Iun 19, 2020 7:49 pm

Cartea este gata. Titlu: Și duminică e tot sîmbătă. E gata să-și ia zborul spre editură.
ȘI DUMINICĂ E TOT SÂMBĂTĂ...
de Adriana Bogatu și Adrian Victor Vank

(fragment din volumul în lucru )

Apare ideea. O schijă de gînd, un fragment de amintire. Încerci să te angrenezi în rutina zilnică, dar gîndul nu-ți dă pace. Zboară ca tembelul, de colo colo, crește, adună în jurul lui cioburi de amintiri, scoate din cotloanele uitate ale subconștietului: imagini, culori, mirosuri, frînturi de conversație, figuri ce le credeai uitate. Pui un film sau vrei să faci un ceai. Nu poți scăpa de zumzetul din cap. Nu poți urmări filmul. După zece minute realizezi că te uiți prin televizor în timp ce un ceainic șuieră ca nebunul pe aragaz. Deschizi laptopul, deschizi un document și te lași în voia gîndului ... Unele întrebări sînt ca viermii pentru creierul-măr. Se plimbă puțin pe suprafața lui, după care intră frontal și își sapă casele-tunel hrănindu-se cu miezul sănătos. Ajunși în mijloc, viermii-întrebări își depun ouăle din care vor ieși viermi-pui care vor mînca din același miez pentru a crește.
Într-o seară, mi-am văzut umbra pe un perete gol și aducea cu un semn de întrebare înconvoiat de răspunsuri. Poncifele critice despre viață sunt la îndemâna oricui. Culpabilizarea destinului imuabil e locul comun al exonerării sinelui, credem noi, de responsabilitatea eșecurilor. Privim lumea prin lentile afumate, ca pentru eclipsă, numai pentru a avea la îndemână justificarea neputinței de a ne uita drept în ochii celorlalți. Ne temem de orbirea de pe urmă... Când pierdem ceva, ni se face frică. Nici când găsim, nu știm să ne bucurăm. Dimpotrivă. Mimăm zâmbetul stupid, deși tot grimasa ne iese cel mai bine. La fel, rictusul care trădează incapacitatea acomodării cu exteriorul. Când ieșim din noi, golindu-ne de timp, devenim vulnerabili ca marii arși. Oameni cu pielea făcută scrum de flacăra uitată deschisă pe dinăuntru. Naturile simple probabil că sunt și cele mai senine. Mă feresc să spun ”fericite”, pentru că tocmai fericirea este apanajul omului superior, cu senzori care să-l anunțe că a atins, fie și pentru câteva clipe, un high level inaccesibil muritorilor instinctuali, fitoplanctonului. Nici naturile complicate nu sunt obligatoriu nefericite. Ceea ce le diferențiază de restul sunt supapele de salvare. Impresionante combinații ale formulelor de supraviețuire, supapele de salvare sunt spectaculoase în funcționarea lor. De la o vreme, am obosit de prea mult mine. Mi s-au tocit încheieturile sinelui de la prea îndelungatele rotiri în gol ale dilemelor colțuroase. Ar trebui să scrie și pe întrebări, ca în unele sensuri giratorii ”de maximum trei ori”. Nu scrie. Peste întrebări nu scrii nimic. Eventual, le tai cu o linie. Întreruptă, că poate te răzgândești și vrei să le mai citești o dată. Sau nu ...
Retrospectiv privind, poți descompune timpul (trecut) în cele mai mici fragmente. Timpul trecut este ca o ființă moartă întinsă pe masa de autopsie. Poți să o feliezi și să-i studiezi măruntaiele fără a putea schimba ceva. În timp ce tai și sapi în vintrele ființei îți vin în minte toate cuvintele nerostite și gesturile reprimate, întîlnirile ratate sau amînate, fețele celor pe care i-ai rănit, momentele penibile în care te-ai complăcut, bucuriile netrăite.
8 martie. Puțin înainte de pandemie. 8 Martie este ziua în care genocidul floral atinge cote îngrijorătoare. Este o hemoragie florală generalizată. Cadavrele de flori umplu plenar tarabele, florăriile și chiar supermarkeurile. În fine, la florării, chestia e normală, astea, by default, sînt măcelării de flori. Nimic funest în aparență. Florile sînt, aparent, proaspete, colorate, zîmbitoare, ca niște stripteuze conectate la aparatele de la terapia intensivă, superbe dar comatoase. Chiar și în folclorul sepulturic uman contemporan se spune, despre morți, că … ”parcă dormea”, ”ai văzut ce liniștit era” … etc. În fine, să revenim la flori. Am plecat, cu ăla mare, să luăm ceva flori moarte pentru aparținătoare. Era destul de tîrziu, așa că, am ales să mergem la mall. Ajungem. Ne învîrtim printre vînzătorii de cadavre florale și ne oprim la o tarabă unde un el și o ea au trandafiri aeszonați sub cupole de sticlă. Ăla mare face pasiune pentru un astfel de trandafir. Întreb cît costă. Costă destul de mult. Totuși, zic, nu e decît o floare moartă. Fundamental greșit, răspunde tipul de la tarabă. Sînt trandafiri vii. Trăiesc sub cupola de sticlă timp de 25 de ani dacă îi ferești de lumina soarelui și de aer condiționat, continuă tipul. Pfff, îmi zic, chestia asta are speranță de viață mai mare decît propria persoană. La insistențele celui mare, luăm trandafirul pitit sub cupolă. Să dea naiba, e ca mumia lui Lenin. Ba nu, Lenin era mort, doar că era dibaci îmbălsămat. Trandafirul nostru, cel puțin din ce spunea tipul de la tarabă, este viu. În fine, greu de crezut. Nu cred că știința a atins cote atît de înalte. Nu au reușit rușii să-l țină viu pă Lenin și vine tipul ăsta de la Brăila și zice că trandafirul o să fie viu timp de 25 de ani. În fine, e 8 martie și înghițim povestea de dragul inflației de festivisme. Vrem să intrăm la autoservire să luăm ceva de mîncare. Sîntem opriți și chestionați, la intrare, din cauză de trandafir. Ni se cere bonul fiscal. Nu avem. Clar, spune tipul subnutrit de la pază, trandafirul stă afară. Păi, e viu, zic. Tipul e isteț și precizează că nu viabilitatea este criteriul, ci bonul de casă sau factura. Lăsăm trandafirul în grija subnutritului, intrăm și cumpărăm niște ceva-uri. Ieșim, luăm dihania și mergem la mașină. Las trandafirul în grija aparținătorului, pă bancheta din spate. Îi spun să aibă grijă de dînsul. Ajungem teferi în fața casei. Cobor din turism și deschid portiera din spate cu gîndul că aparținătorul are mîinile ocupate cu trandafirul-ce-trăiește-25-de-ani-sub-clopotul-de-sticlă. Fals. Ăla mare rezemase clopotul de portieră, așa că, primul coboară trandafirul-ce-trăiește-25-de-ani-sub-clopotul-de-sticlă. Direct pă beton. Cioburile clopotului de sticlă se împăștie sub turism și restul ascuțit, rămas prins de soclul lemnos, retează capul trandafirului. Ăla mare molfăie plictisit un lays și zice că am omorît trandafirul-ce-trăiește-25-de-ani-sub-clopotul-de-sticlă. Înjur cu voce tare, în ungurește. Doi răzeși riverani se uită curioși. Zîmbesc ca boul. Zîmbesc și ei la fel. Nu mai contează. Ăla mare are o nedumerire. Cînd o să ne luăm un cîine, îi tăiem gîtul imediat, la coborîrea din mașină, sau mai întîi îl băgăm în curte?
Zilele astea de recluziune pandemică sunt și ele bune la ceva. Ai prilejul să descoperi cine și de ce îți lipsește cu adevărat. Uite că, rătăcind eu acum de una singură prin bolgiile sufletului meu, îmi dau seama (cu stupoare, ar trebui?) că nu prea-mi lipsește multă lume. ”Se sparie gândul”, vorba cronicarului. La urma urmelor, fiecare zi e doar o întoarcere la nimicul care păstrează corect aparențele. Noaptea trecută l-am auzit, în vis, pe tata care-mi repeta întruna că între viață și moarte nu ne e permisă decât o singură victorie. De regulă, tata a avut dreptate... Totul e să faci pace cu Deus absconditus și să fii chibzuit.
Lui tata, nu-i plăcea Shakespeare. Argumentat! ”Shakespeare”, spunea ăla bătrînul, ”nu era un bun comunicator, ca să transmită o chestie simplă, are nevoie de cel puțin două strofe și asta îl face plictisitor”. Îi plăceau la nebunie Poe, Dreiser și Zweig. L-am văzut rupîndu-și dantura în Kafka, o avea slabă, dantura. Revoluția l-a prins cu Shogun-ul. Toată lumea citea Shogun-ul și saliva în așteptarea Tai-Pan-ului. Richard Chamberlain fermeca tinerele gospodine ieșite din socialismul în care avortul era delict penal. Isaura a calmat spiritele și reluarea Dallas-ului a repus timpurile pe făgașul lor normal. Shakespeare zăcea în uitare. Unii spuneau că tipul este pentru elitiști. Aiurea, Shakespeare a scris pentru vulg!
HHR
Consilier
 
Mesaje: 4695
Membru din: Lun Iun 30, 2014 2:28 pm
Has thanked: 13980 times
Been thanked: 17547 times

Re ... și duminică e tot sâmbătă ...

Mesaj necititde HHR » Joi Sep 10, 2020 7:29 pm

”ȘI DUMINICĂ E TOT SÂMBĂTĂ” de Adriana Bogatu și Adrian Victor Vank este o nouă carte în care, așa cum am ținut să precizăm încă de la început, ”orice asemănare cu persoane, locuri sau întâmplări reale rămâne doar (în) grija cititorului”. Scrisă în perioada letargiei sociale pe care a generat-o pandemia, cartea este, pe de o parte, o radiografie a lumii contemporane constrânsă să-și reconfigureze întregul sistem de funcționare din cauza unui virus incontrolabil, iar, pe de altă parte, se întoarce, prin textele care descriu experiențe umane profunde, precum călătoria ca metaforă inițiatică, moartea ca experiență totală și definitivă, cotidianul imund și agresiv, nevoia de adaptare la realitatea imprevizibilă etc., la firescul de până mai ieri, care ne lipsește, din ce în ce mai mult, tuturor. Este o carte scrisă cu luciditate tăioasă, cu ironie, adeseori, cu autoironie, într-un stil-oglindă, nonconformist și, sperăm noi, interesant și incitant pentru cititorul contemporan.
Pentru a putea vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj trebuie să vă autentificaţi.
HHR
Consilier
 
Mesaje: 4695
Membru din: Lun Iun 30, 2014 2:28 pm
Has thanked: 13980 times
Been thanked: 17547 times

Re: ”Tanatofobia” (în pregătire)

Mesaj necititde HHR » Mie Sep 30, 2020 9:57 pm

Pentru a putea vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj trebuie să vă autentificaţi.
HHR
Consilier
 
Mesaje: 4695
Membru din: Lun Iun 30, 2014 2:28 pm
Has thanked: 13980 times
Been thanked: 17547 times

Re: ”Tanatofobia” (în pregătire)

Mesaj necititde Maria » Lun Oct 05, 2020 7:54 pm

HHR scrie:https://lettrescapitales.com/ecrire-etre-ecrivain-adriana-bogatu-adrian-victor-vank/?fbclid=IwAR0cU0I-TUevBo6yCgYEMpSP4wfTzLk2GCu58zxqxAY4sTvKrMApVZugGBwhttps://lettrescapitales.com/ecrire-etre-ecrivain-adriana-bogatu-adrian-victor-vank/?fbclid=IwAR0cU0I-TUevBo6yCgYEMpSP4wfTzLk2GCu58zxqxAY4sTvKrMApVZugGBw
Pentru o zi de pandemie, lume multă, Doru Dinu Glavan care nu stiu cum de a reușit să vorbească asa de putin, o doamnă blonda care a vorbit foarte mult și care se lauda pe ea. O doamnă judecător care a vorbit foarte frumos, coautorii care erau cuminți și care au avut discursuri foarte potolite. După părerea doamnei blonde, HHR a fost scurt :))
Sincer, m-am dus cu inima îndoită, pregătită să fie mare plictiseala pentru ca la un job anterior a fost nevoie sa particip la multe lansări de carte și am crezut ca la fel o sa ma simt si aici. Nu a fost asa, pentru ca nici cărțile nu sunt asa, sunt presărate cu umor și chiar eram nerăbdătoare de ce o sa se întâmple în momentul următor. Apartinatorul merita un premiu pentru răbdare!
Eu am auzit ce a zis HHR cand mi-a semnat cartea dar nu am văzut că a si scris asta, abia acasă am văzut :))
Felicitări si ne vedem la următoarea!ImagineImagineImagine
Avatar utilizator
Maria
Consilier
 
Mesaje: 1013
Membru din: Mie Ian 29, 2014 5:53 pm
Has thanked: 15870 times
Been thanked: 8914 times

Re: ”Tanatofobia” (în pregătire)

Mesaj necititde April » Mie Oct 07, 2020 10:54 am

La asa dedicații... să vedem cine se mai încumetă...
Avatar utilizator
April
Admin
 
Mesaje: 9335
Membru din: Mie Ian 08, 2014 11:42 am
Localitate: Bucuresti
Has thanked: 31062 times
Been thanked: 28914 times

Re: ”Tanatofobia” (în pregătire)

Mesaj necititde pozeDECAT » Mie Oct 07, 2020 11:24 am

Imi pare rau ca nu am putut sa particip; la ora aia abia terminam o sedinta online de la care nu puteam lipsi. Succes in parcursul cartii ! Sa se lase cu reeditari :wave:
http://www.pozeDECAT.wordpress.com
Mârlănia salvează România!
Avatar utilizator
pozeDECAT
Super Fan Thassos
 
Mesaje: 2558
Membru din: Joi Aug 21, 2014 12:11 am
Localitate: Bucuresti
Has thanked: 14133 times
Been thanked: 12769 times

Re: ”Tanatofobia” (în pregătire)

Mesaj necititde HHR » Vin Oct 16, 2020 6:41 pm

Cei cu care am beut, au avut tratament preferențial ! :mrgreen:
Următoarele lansări (pentru amatori), Helsinki și Paris !
Glumesc cu lansările, dar traducerile se fac.
HHR
Consilier
 
Mesaje: 4695
Membru din: Lun Iun 30, 2014 2:28 pm
Has thanked: 13980 times
Been thanked: 17547 times


Înapoi la Bloguri

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 5 vizitatori