Spre Grecia prin Sofia - Kulata

Rute/ trasee spre Grecia in general si spre Thassos in special

Re: Spre Grecia prin Sofia - Kulata

Mesaj necititde neaguionutu » Lun Mai 16, 2016 7:45 pm

Între timp a apărut o filmare cu evoluția lucrărilor la CVS 2 (Centura de Vest Sofia 2) :



Și o filmare rapida cu CVS 2 (Centura de Vest Sofia 2) + TNS (Tangenta de Nord Sofia) + CES (Centura de Est Sofia ) și retur până pe bulevardul Rozhen:

Avatar utilizator
neaguionutu
Fan Thassos
 
Mesaje: 237
Membru din: Mie Ian 15, 2014 5:45 pm
Localitate: Bucuresti, Sector 3 - Cazanesti,Ialomita
Has thanked: 2650 times
Been thanked: 1353 times

Re: Spre Grecia prin Sofia - Kulata

Mesaj necititde adrianG » Mar Mai 31, 2016 2:38 pm

Intentionez anul acesta sa plec din Craiova spre Thasos via Bechet sau Calafat (pe unde e mai ok),nu am mai fost de 2 ani si avand in vedere noile drumuri din Bulgaria ,care este cea mai buna ruta spre Kulata?
Multumesc!
Avatar utilizator
adrianG
 
Mesaje: 11
Membru din: Sâm Iun 07, 2014 4:58 pm
Has thanked: 3 times
Been thanked: 38 times

Re: Spre Grecia prin Sofia - Kulata

Mesaj necititde bogdan81d » Lun Iul 18, 2016 10:44 pm

adrianG scrie:Intentionez anul acesta sa plec din Craiova spre Thasos via Bechet sau Calafat (pe unde e mai ok),nu am mai fost de 2 ani si avand in vedere noile drumuri din Bulgaria ,care este cea mai buna ruta spre Kulata?
Multumesc!


Noroc Adrian,

Nu stiu daca mai e de actualitate intrebarea ta insa incerc sa vin cu ceva informatii. Sau poate gasesc utile informatiile mele si altii.

Traseul a fost Craiova - Thassos/Limenas si pe bord-ul masinii am inregistrat aprox. 1500 km tot drumul. Nu ai nevoie de GPS, Waze, Tom-Tom, HERE, Google si alte dracovenii din astea. Tot ce-ti trebuie la drumul asta este atentie, vedere buna si ceva memorie, pe tot traseul gasesti indicatoare care sa-ti arate pe unde s-o iei. Daca insa o sfeclesti si ajungi la naiba-n praznic atunci un GPS te ajuta sa iesi din incurcatura, sau macar sa-ti spuna unde esti.
Drumul este destul de anevoios, atat la dus cat si la intors am petrecut cate 12h pe drum. Am sa impart traseul in dus si intors, cu explicatiile de rigoare pentru a fi usor de urmarit/inteles.

A. Dus

Traseul pe care l-am ales este:
Craiova-Calafat-Vidin-Montana-Vratsa-Botevgrad-Sofia-Blagoevgrad-Kulata-Serres-Kavala-Keramoti-Limenas

Am plecat din Craiova dupa ora 23 si am ajuns la locatia unde aveam cazare (10 km de Limenas) putin dupa ora 11 a 2-a zi. Nu m-am incurcat pe drum, n-am asteptat cu orele in vama si chiar am nimerit in Keramoti cand pleca bacul. Pana in Calafat-Vidin am facut cam o ora si jumatate, cu alimentat cu tot iar in vama cred ca am stat cam 15 minute.
Greul l-am dus in Bulgaria unde am petrecut 6 ore si jumatate pe drum, fara nicio oprire (asta era si scopul; retineti ca pe site-ul MAE inca suntem atentionati sa nu tranzitam noaptea Bulgaria) si mergand 99% legal (respectand toate limitele tampite de viteza, care de multe ori ma innebuneau). Distanta de parcurs in Bulgaria este de 450 km, 250km de la Vidin pana la Sofia si vreo 200 km apoi pana la granita la Kulata. Cred ca am parcurs vreo 150 km pe autostrada, din care poate 80 km ii pot numi de autostrada, anume dupa Sofia spre Blagoevgrad (A3).
Drumul mi s-a parut sinistru, cel putin pana aproape de Botevgrad; nu cred ca m-au depasit 5 masini si nu cred ca au venit 20 de masini pe contrasens. Mergeam noaptea prin pustietati si de multe ori imi puneam problema daca merg sau nu pe unde trebuie ...
In Grecia am petrecut cam 2 ore si jumatate pe drum pana la Keramoti de la granita cu Bulgaria - aprox. 200 km, foarte putin am mers pe autostrada, poate 50 km, nu stiu exact. Apoi a urmat imbarcarea, drumul pe mare cu bacul si debarcarea, poate undeva la o ora (traversarea cu bacul dureaza 35-40 minute). Drumul in Grecia a fost putin pe repede inainte, cu incalcare de restrictii de viteza, dar totusi de bun-simt.
Practic durata de condus efectiv a fost de peste 10h (orientativ).

1. Craiova
Asigura-te inca o data ca ai la tine documentele personale (buletin/pasaport, declaratii notariale daca este cazul pentru copii etc) si documentele masinii (obligatoriu Certificatul - il cer la vama, asigurare etc).

2. Calafat
Aici recomand sa ajungi oarecum cu rezervorul gol astfel incat sa alimentezi pentru tot drumul. Deoarece n-am alergat masina am avut un consum mediu de 6l (Skoda Superb) - parfum.
Trecerea granitei ar trebui sa fie relativ rapida; dupa verificarea documentelor ajungi la cabina pentru plata taxei de trecere pe pod (doar nu credeai ca e gratis :D). Sa ai de preferat schimbat 27 RON (obligatoriu la intoarcere sa ai 6 EUR schimbat sa platesti la Bulgari).
Imediat cum ridica bariera incearca sa parchezi pe partea dreapta pentru a merge sa iei vigneta pentru Bulgaria. Daca sunt tiruri parcate poti opri si pe marcajele dintre benzi, nu te impusca nimeni. Cabina de unde poti lua vigneta este imediat in dreapta. Aici ai varianta de a plati 8 EUR pentru numai 7 zile sau 15 EUR pentru o luna (nu cred ca e cazul de mai mult). Un prieten insista ca pentru camioane poti lua pe zi, dar nu cred ca e cazul pentru turisme ... In fine ar fi bine sa ai schimbat EUR altfel doamna de la ghiseu face pe proasta ca nu are rest. Mie nu avea sa-mi dea 5 EUR rest la 20, dadea din umeri, cu alte cuvinte spunea "nu mi-i lasi mie?". I-am aratat ca are niste monede pe birou sa mi le dea pe alea - cred ca in prostia ei a uitat sa le ascunda. S-a mirat ca vreau si monede si i-am zis ... "ce, astea nu merg la piata?" (fireste in engleza pentru ca doamna n-a vrut romana, mi-a transmis "Inglis"). A strambat din nas si si-a adus aminte ca mai are o cutie cu bani de unde mi-a dat o bancnota de 5 EUR.
Sa lipesti vigneta in geam, n-o baga in bord.

3. Vidin
Imediat ce ai trecut podul vezi indicatoare catre Sofia/Montana. Indicatoarele sunt in principiu "dublate", adica ai primul indicator scris cu alfabetul chirilic, apoi unul la 20-30m scris cu alfabetul latin, sau ambele variante pe acelasi panou. Recomand sa incerci sa memorezi si forma chirilica a denumirilor localitatilor, posibil sa apara panouri scrise doar in alfabetul chirilic. Daca vei calatori noaptea prima parte din drumul catre Sofia este destul de obositoare deoarece pe o portiune de vreo 40-50km cred drumul este proaspat turnat, insa nu este marcat. Acest lucru te termina noaptea pentru ca practic nu vezi pe unde mergi. Exista insa indicatoare in curbe. Dupa vreo 20km eu mi-am scos un GPS din bord si l-am pus sa vad naiba si eu drumul pe unde merg. Imi mai aruncam ochii pe el sa vad cum serpuieste drumul.

4. Montana
Cred ca sunt vreo 100km pana aici, iar cand te apropii intri pe un drum nou facut care insa nu-mi aparea pe GPS-ul pe care-l foloseam pe post de harta (desi am Here Maps vers 2016). Asa ca daca folosesti un GPS pentru navigare si te arata pe camp sa nu te sperii, continua-ti drumul.
Aici ai la fel indicatoare spre Sofia/Vratsa. To the a-i-r-p-o-r-t :)

5. Vratsa
Drumul e clar, ai indicatoare Sofia/Botevgrad

6. Botevgrad
Aici intri pe "autostrada" A2 catre Sofia. Ai indicatoare, nu e problema. Daca tranzitezi pe timpul zilei este posibil sa ai parte de ambuteiaje din cauza lucrarilor de reabilitare; am intalnit cateva la intoarcere si erau cozi si de cateva sute de metri.

7. Sofia
Partea care ii sperie pe multi, inclusiv pe mine. Nu e de mirare, considerand post-urile anterioare cu poze, filme, comentarii ... etc. Ce pot sa spun este ca eu am trecut fara nicio bataie de cap. Primul indicator pe care l-am intalnit si care arata drumul spre Kulata este inainte de intersectarea lui A2 cu E80 a fost singura informatie pe care am folosit-o. Am luat dreapta am urcat si am intrat pe E80 apoi tot inainte, ce-i drept cativa kilometri buni, pana am ocolit Sofia si dupa un sens giratoriu imens am urcat pe A6 catre Kulata/Blagoevgrad. Pe tot traseul asta intalneam idicatoare cu Kulata.
Asta a fost tot. Inteleg ca e varianta sa ignor acest prim indicator catre Kulata si sa intru pe Tangenta, sau cum i-o spune. Poate e un ocol dar eu recomand varianta aleasa de mine, e simplu si fara bataie de cap.
Atentie mare pe autostrada A6, aici intalniti echipajele de politie care se pozitioneaza fie la intrarea in tunel fie la iesire. Sunt restrictii de viteza inainte de fiecare tunel si astia abia asteapta. Aici am intalnit primul echipaj de politie.

8. Blagoevgrad
Dupa ce cobori de pe autostrada A6 urmezi drumul catre Kulata. Ai indicatoare, totul e OK.

9. Kulata
Trecerea granitei dureaza la fel de putin, dupa verificarea documentelor ajungi la cabinele de plata. Da plata, grecii au introdus si ei o taxa de tranzit de 2,40 EUR pentru turisme (o platesti si la iesire). Sa ai deci pregatiti banii.

10. Serres
Odata intrat in Grecia intri direct pe "autostrada" si trebuie sa urmezi drumul catre Serres. Aceeasi poveste si aici cu indicatoarele "dublate" si cu memoratul numelui grecesc al localitatilor. In apropiere de Serres vezi indicatorul catre Drama si Ring Road (centura). Pe aici o iei ca sa ocolesti orasul. Mare atentie pe aceasta portiune de drum, si in general pana la Kavala, pentru ca sunt multe semafoare in functiune si ai tendinta s-o iei la goana insa trebuie sa opresti.
Aici exista probabil si alte variante, inteleg ca unii coboara cumva spre autostrada catre Salonic si apoi merg numai pe autostrada pana la Kavala - n-am idee pe unde si cum.
Eu m-am orientat catre Drama, ai indicatoare destule. Si pe drumul asta ai doua variante. Undeva pana spre Drama (dupa Stathmos Lefkotheas) apare un prim indicator spre Kavala la dreapta (langa o sina de cale ferata). Pe aici am apucat-o la dus. Este un drum relativ mai scurt care duce in acelasi loc ca si cel prin Drama. Pentru simplitate iti recomand sa ignori acest prim idicator si sa continui catre Drama si de acolo spre Kavala.

11. Kavala
Ajuns in Kavala urmeaza indicatorul catre Xanthi, te va duce pe autostrada de unde dupa vreo 25-30km (cred) iti arata indicator spre Keramoti (iti apare un prim indicator catre Nea Karvali dar e trecut si Keramoti, ignora-l, mergi pana apare indicator spre Keramoti clar). Cobori de pe autostrada si urmezi drumul pana la bac. Ai indicatoare, totul e ok.

12. Traversarea cu bac-ul
Intereseaza-te de orarul bac-ului. Gasesti online site-ul Thassos-Ferries cu toate informatiile necesare. Am platit 27 EUR pentru traversare (3,5 EUR x 2 adulti si 20 EUR masina peste 4,20m lungime).

B. Intors

Traseul a fost acelasi, dar invers :p

Drumul de intoarcere desi a durat tot 12h a fost mai lejer din punctul de vedere al timpului petrecut la volan. Pe bac am facut tot o ora apoi tot 2 ore si jumatate drumul prin Grecia de la Keramoti pana la granita cu Bulgaria. Am castigat in schimb la drumul prin Bulgaria, pe care am traversat-o in doar 5h de data aceasta, insa cu alergat putin de masina. Am profitat ca este ziua si exista trafic destul sa ma iau si eu dupa unul si dupa altul.
Din pacate am stat cam 30 minute la granita la Kulata si vreo 40 minute la Calafat.
Atentie cu politia prin Bulgaria, pe cei 450km am intalnit 8 echipaje de politie, primul chiar in Kulata, si ultimul inainte de Vidin. Nu pot sa spun daca erau sau nu cu radar toti, dar toti aveau cel putin o masina oprita langa ei.

1. Keramoti
Dupa coborarea de pe bac am urmat drumul spre Kavala (Aeroport) sa urc pe autostrada. Ai indicatoare cand te apropii sa intri pe autostrada spre Xanthi si apoi imediat apare Kavala. Intri pe autostrada si iesi la indicatorul catre Kavala/Drama.

2. Kavala
Urmezi drumul catre Drama, iti arata spre indicator si Bulgaria.

3. Drama
Drumul este destul de bun, larg. Urmezi indicatorul spre Serres/Bulgaria

4. Serres
Aici ai indicatoare catre Promachonas/Bulgaria.

5. Kulata
Intrat in Bulgaria pe timp de zi trebuie sa ai grija la echipajele de politie. Ii vezi inca de la granita.

6. Blagoevgrad
Aici intri iar pe autostrada A6 catre Sofia

7. Sofia
Din pacate aici n-am nimerit, sau nu a fost indicat drumul pe care am venit, insa intuiesc ca trebuie sa iesi de pe autostrada la primul Tranzit pe care-l intalnesti, cam cand apar primele blocuri. Cu coada ochiului am vazut trecand peste el, sensul giratoriu gigant cu directie spre Sofia.
N-a fost o nenorocire, cand s-a terminat autostrada am intrat probabil pe ceea ce se numeste Tangenta, care inca este in lucru dar nu este o grozavie. Vei intalni un prim sens giratoriu unde cuvantul cheie este Varna, adica vei iesi pe directia pe care un indicator mic, improvizat, arata Varna. Asta este drumul catre Vidin. Practic este a 2-a iesire din sens, prima cred spre Sofia, iar a 3-a spre Lom (scris in alfabetul chirilic). Pe aici am luat-o eu insa dupa 5km mi-am dat seama ca nu sunt pe drumul cel bun si am revenit luad-o spre Varna.
De aici drumul e simplu tot urmaresti indicatoare cu Varna/Botevgrad. Vei intra pe autostrada A2 si la un moment dat incep sa apara si indicatare cu Vidin. Din nou, memoreaza si forma chirilica.
Trebuie sa cobori de pe autostrada sa mergi spre Botevgrad.

8. Botevgrad-Vratsa-Montana
Intalnesti indicatoare cu Vidin si chiar Calafat.

9. Vidin
Urmaresti indicator cu Calafat. Acceasi poveste cu plata pentru trecerea peste pod, cum spuneam sa ai pregatiti 6 EUR.

Drumul de intoarcere deci am condus efectiv aproape 9h (orientativ). Desi am carat dupa mine si statia cu antena de 2m nu mi-a folosit la nimic; la intors nici n-am mai montat-o. La dus am tot strigat dar niciun raspuns, nici nu auzeam ceva, doar cateva discutii intre tiristii cu al caror drum ma mai intersectam din cand in cand (inteleg ca E79 la bulgari interzice masinile peste 12t si titurile urmeaza alt drum).
bogdan81d
 
Mesaje: 3
Membru din: Lun Iul 18, 2016 6:52 pm
Has thanked: 0 time
Been thanked: 17 times

Re: Spre Grecia prin Sofia - Kulata

Mesaj necititde sergiustatache » Vin Iul 22, 2016 12:42 pm

Salut,
La vama e nevoie de certificatul masinii (cel de autenticitate de la RAR) sau de talonul masinii?
Merci!
sergiustatache
 
Mesaje: 1
Membru din: Vin Iul 22, 2016 12:40 pm
Has thanked: 0 time
Been thanked: 0 time

Re: Spre Grecia prin Sofia - Kulata

Mesaj necititde bogdan81d » Vin Iul 22, 2016 1:29 pm

sergiustatache scrie:Salut,
La vama e nevoie de certificatul masinii (cel de autenticitate de la RAR) sau de talonul masinii?
Merci!


Certificatul de inmatriculare ti-l cere la vama. L-au cerut de fiecare data ... Cand sa trec la bulgari de la greci s-a uitat bulgarul in masina, s-a uitat la mine si ma intreaba "de unde veniti?" ... sincer am stat vreo 2s sa-i spun de la polul nord dar m-am abtinut ... cu greu.
bogdan81d
 
Mesaje: 3
Membru din: Lun Iul 18, 2016 6:52 pm
Has thanked: 0 time
Been thanked: 17 times

Re: Spre Grecia prin Sofia - Kulata

Mesaj necititde Malex » Vin Iul 22, 2016 5:17 pm

Este nevoie de ambele - talonul, întotdeauna, certificatul de la RAR - la nevoie, in caz de control - oricum acesta trebuie sa stea permanent în mașină!
”Realitatea este o halucinație provocată de lipsa de alcool”
Avatar utilizator
Malex
Consilier
 
Mesaje: 332
Membru din: Joi Mai 15, 2014 9:02 am
Localitate: Bucuresti
Has thanked: 6256 times
Been thanked: 2018 times

Re: Spre Grecia prin Sofia - Kulata

Mesaj necititde adrianG » Lun Iul 25, 2016 8:30 pm

Multumesc Bogdan,fix pe drumul asta am fost de 2 ori si o data pe Bechet,drum care mi se pare mai scurt si mai bun decat pe Calafat,dezavantajul fiind feribotul.
Eram curios care e treaba cu tangenta Sofia,ma asteptam sa scurteze drumul si timpul pierdut in mod normal pe centura veche.
De asemenea ma interesa si cat au mai lucrat astia la autostrazi fata de acum 2 ani,inteleg ca nu mare lucru.
Avatar utilizator
adrianG
 
Mesaje: 11
Membru din: Sâm Iun 07, 2014 4:58 pm
Has thanked: 3 times
Been thanked: 38 times

Re: Spre Grecia prin Sofia - Kulata

Mesaj necititde neaguionutu » Lun Aug 22, 2016 11:48 am

Cam așa arată Centura de Vest 2 Sofia ( CVS2 ) la o lună înainte de termenul oficial de finalizare:

Avatar utilizator
neaguionutu
Fan Thassos
 
Mesaje: 237
Membru din: Mie Ian 15, 2014 5:45 pm
Localitate: Bucuresti, Sector 3 - Cazanesti,Ialomita
Has thanked: 2650 times
Been thanked: 1353 times

Re: Spre Grecia prin Sofia - Kulata

Mesaj necititde neaguionutu » Mie Aug 24, 2016 4:27 pm

Stirile săptămânii, din Bulgaria sunt următoarele:

1. Marți 16 august 2016 s-au deschis ofertele pentru construcția tunelului Zheleznitsa parte a lotului 3.1 din A3 Struma, dar licitat separat. În această etapă s-au prezentat 17 ofertanți, urmând ca în următoarele 30 de zile să fie evaluate bonitatea(tehnic și financiar) acestora. Cele calificate vor trebui să depună oferta financiară. Printre ofertanți găsim și cunoscuți de pe la noi cum ar fi Astaldi și Aktor, multe firme din Italia, Spania, Turcia și locale.
Tunelul Zheleznitsa va avea 2 km pe cale și va fi flancat de doua viaducte, lotul va avea în totalitate 4,46 km.

Pentru mai multe informații accesați acest link, cuprizând și lista ofertanților: http://www.api.bg/bg/prescentar/novini/ ... am-struma/

2. Luni 15 august 2016 a fost repus în circulație viaductul Pisanets de pe drumul național I-5 dintre Ruse și Razgrad, lucrare a constat in refacerea structuri, izolației, rulmenți, cale de rulare și elemente de protecție. Lucrarea a fost finalizată cu două luni și jumătate mai devreme decât era estimat. După finalizare lucrărilor bulgarii au început repararea drumului național II-23 Ruse-Kubrat ce a fost folosit de traficul greu pe perioada reabilitări viaductului Pisanets.
Photo_15-08-2016_4.jpgPhoto_15-08-2016_5.jpg
Mai multe infirmații aici:

http://www.api.bg/bg/prescentar/novini/ ... e-razgrad/

http://www.api.bg/bg/prescentar/novini/ ... i-pisanec/

3. Ultima știre este mai mult o declarație politică a Ministrului Dezvoltări Regionale, Liliana Pavlova făcută la Varna cu ocazia sărbătorilor de Sf. Maria. Până la sfârșitul acestei luni se vor deschide ofertele pentru lotul Yablanitsa-Boaza de 9,5 km din A2 Hemus și că în perioada următoare va fi lansată licitația de construire pentru 16,5 km de autostradă dintre Belokopitovo și Buhovtsi în apropiere de Targovishte parte a aceiași autostrăzi A2 Hemus.
photo_verybig_175904.jpg

Mai multe informații aici: http://www.api.bg/bg/prescentar/novini/ ... okopitovo/

4. Tot ca o declarație politică este și următoarea știre conform căreia construcția lotului 3.3 de 24 km dintre Kresna și Sandarsky va începe la 1 septembrie 2016, iar construcția lotul 3.1 Blagoevgrad-Krupnik de 13 km va demara la începutul anului viitor.
photo_verybig_175927.jpg
Mai multe informații aici:
http://www.novinite.com/articles/175927 ... Next+Month
Informațiile de mai sus pot fi citite și la ceste link-uri în engleză:
http://www.novinite.com/articles/175921 ... +procedure
http://www.novinite.com/articles/175904 ... ay+Section
http://www.api.bg/en/prescentar/novini/ ... -restored/

Poze și informații preluate de pe http://www.api.bg , http://www.novinite.com și skyscrapercity.com
Pentru a putea vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj trebuie să vă autentificaţi.
Avatar utilizator
neaguionutu
Fan Thassos
 
Mesaje: 237
Membru din: Mie Ian 15, 2014 5:45 pm
Localitate: Bucuresti, Sector 3 - Cazanesti,Ialomita
Has thanked: 2650 times
Been thanked: 1353 times

Re: Spre Grecia prin Sofia - Kulata

Mesaj necititde neaguionutu » Mar Aug 30, 2016 6:18 pm

Știrile săptămânii din Bulgaria, din păcate fără filmări de pe CVS 2:

1. Datorită lucrărilor la nodul TNS/A7 Kalotina cu CVS 2 se închide până pe 2 septembrie 2016 TNS(A0). Rutele ocolitoare sunt prin oraș, Centura de Nord sau Centura de Sud.
SST.jpg
Mai multe informații la aceste link-uri:
http://www.api.bg/bg/prescentar/novini/ ... ga-na-sop/

http://www.novinite.com/articles/176054 ... til+Friday

2. Azi are loc deschiderea oficială a șantierului de pe A3 Struma Lot 3,3 Kresna-Sandarsky de 23,6 km. Este prima lucrare ce de autostradă pe noul exercițiu financiar 2014-2020.
Lot_3_3_AM_Struma.jpg
Mai multe informații găsiți aici:
http://www.api.bg/bg/prescentar/novini/ ... trgovishe/

3. Astăzi a fost lansată licitația pentru 16 km din A2 Hemus lot cuprins între nod Belokopitovo(Shumen) și Buhovtsi(Targovishte). Secțiunea va fi la standard de autostradă 2x2+1 bandă de urgență, pe această secțiune vor fi construite 6 viaducte, 11 pasaje inferioare și superioare și un drum de legătură dintre autostradă și I-4 lângă Buhovtsi.
AM_Hemus_310_327.jpg
Mai multe informații la acest link:
http://www.api.bg/bg/prescentar/novini/ ... trgovishe/

4. Pe data de 23 august 2016 s-au deschis ofertele pentru 9,3 km din A2 Hemus, secțiune cuprinsă între Yablanitsa și Boaza. Au fost depuse 11 oferte, printre firmele ofertante se regăsesc constructorii Aktor și Strabag, dar acesta s-a asociat cu o firmă din Bulgaria. Din cei 11 ofertanți doar trei sunt străini (uni făcând parte din asocieri cu firme bulgărești), restul fiind doar firme bulgărești.
AM_Hemus_78500-87800.jpg
Mai multe informații și lista constructorilor ce au licitat o găsiți aici:
http://www.api.bg/bg/prescentar/novini/ ... a-i-boaza/

5. Pe data de 25 august a fost lansată în dezbatere publică ultima variantă de traseu pentru A3 Struma lot 3,2 Krupnik-Kresna. Acest lot se afla la a patra variantă de traseu, celelalte fiind refuzate de public din diferite motive: costuri, ecologie... La lansare ultimei variante directorul API a spus că, dacă până în decembrie nu se ajunge la un consens asupra noului traseu, consecințele vor fi majore.
a1f32aba4b698f9377e8c550080c0aea_f9819.jpg
Mai multe informații la acest link:
http://www.api.bg/bg/prescentar/novini/ ... -prirodat/

6. Au început să se vadă primele structuri de la construcția celui de al doilea pod de pe Centura de Est a Sofiei, este vorba de sensul Sud-Nord ce lipsește, cei ce merg la Bansko știu despre ce este vorba, iar în primăvara anului viitor va începe și costrucția secțiunilor rămase din Centura de Sud a Sofiei, secțiuni cuprinse între Mladust și A1 Trakya. Secțiunile cuprinse între Boyana și Lyulin vor fi construite mai târziu.
037342622-big.jpg037342623-big.jpg037342624-big.jpg
Ceva informații găsiți la acest link, declarațiile au fost făcute la vizita de pe șantierul CVS2:
http://www.api.bg/bg/prescentar/novini/ ... iya-okolo/

Și varianta în engleză, unde există și un film cu evoluția lucrărilor de pe CVS2:

http://www.api.bg/en/prescentar/novini/ ... layout-wo/

7. Lucrările la CVS2 continuă, traficul a fost deviat pe sensul vestic (care este complet) pentru a se putea așterne stratul de uzură pe sensul estic, plus marcaje.
zd2.jpgzd5.jpg
La sfârșit o să arate cam așa:
DJI_0070.JPG
Și pentru un „remember”, așa arăta în 2012:
037340064-big.jpg
Informații și poze preluate de pe http://www.api.bg http://www.novinite.com și SSC Bulgaria.
Pentru a putea vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj trebuie să vă autentificaţi.
Avatar utilizator
neaguionutu
Fan Thassos
 
Mesaje: 237
Membru din: Mie Ian 15, 2014 5:45 pm
Localitate: Bucuresti, Sector 3 - Cazanesti,Ialomita
Has thanked: 2650 times
Been thanked: 1353 times

Re: Spre Grecia prin Sofia - Kulata

Mesaj necititde April » Lun Feb 13, 2017 7:15 pm

Ieri cam la 30 km inainte de Sofia, traficul a fost deviat, am coborat de pe autostrada Hemus pe niste drumuri cam hartopite. GPS -ul indica tunel inchis.
Acum vad la TV ca a fost un accident grav si au inchis tunelul.
Novinite.com
"Bulgarian Woman Dies as Tunnel Lamp Falls on Car
Incidents | February 5, 2017,
A lamp has fallen off the ceiling of a busy tunnel, hitting a car and killing a passenger next to the driver along Hemus motorway.

Echemishka tunnel, in northeastern Bulgaria, has two separate tubes, one of which is closed for repairs. The other, where the incident took place, has not undergone any kind of overhaul since it was opened in 1985.

The driver, who is the victim's brother, was not hit. The 64-year-old woman died immediately.

Spas Popnikolov, interim Regional Development Ministers, said the tunnel will remain closed until it is safe enough to go through it, calling the current situation "unacceptable".

Echemishka tunnel is a busy route, with tens of thousands of vehicles passing through it every day.

The repair of the other tube costs an estimated BGN 20 M."
Acum, la cuie, rinichi si gandaci pe traseul Bulgaria, putem adauga si cazutul de lampi mortale?!
Altfel, drumul de deviere foarte pitoresc...
Pentru a putea vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj trebuie să vă autentificaţi.
Avatar utilizator
April
Admin
 
Mesaje: 9335
Membru din: Mie Ian 08, 2014 11:42 am
Localitate: Bucuresti
Has thanked: 31062 times
Been thanked: 28914 times

Re: Spre Grecia prin Sofia - Kulata

Mesaj necititde April » Mar Mar 07, 2017 1:13 pm

Am plecat iarna si ne-am intors primavara...dupa doua saptamani :)
Pentru a putea vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj trebuie să vă autentificaţi.
Avatar utilizator
April
Admin
 
Mesaje: 9335
Membru din: Mie Ian 08, 2014 11:42 am
Localitate: Bucuresti
Has thanked: 31062 times
Been thanked: 28914 times

Re: Spre Grecia prin Sofia - Kulata

Mesaj necititde dodi » Dum Mai 28, 2017 10:40 pm

Ultimile stiri??? Nu a mai fost nimeni pe acest traseu...oate mai primim ceva vesti...
SPOR!!
dodi
 
Mesaje: 4
Membru din: Mie Mai 17, 2017 12:04 am
Has thanked: 0 time
Been thanked: 11 times

Re: Spre Grecia prin Sofia - Kulata

Mesaj necititde callatis06 » Lun Mai 29, 2017 4:52 am

Caldă: protest astazi la vama Kulata.
http://www.mae.ro/node/41975
Poti urmari si: viewtopic.php?f=20&t=82&start=345
Avatar utilizator
callatis06
Super Fan Thassos
 
Mesaje: 698
Membru din: Lun Iul 07, 2014 2:58 pm
Localitate: Mangalia
Has thanked: 8456 times
Been thanked: 3925 times

Re: Spre Grecia prin Sofia - Kulata

Mesaj necititde kerkyra » Lun Mai 29, 2017 8:21 am

Plec eu saptamana viitoare.
Avatar utilizator
kerkyra
Fan Thassos
 
Mesaje: 240
Membru din: Joi Ian 09, 2014 1:12 pm
Localitate: Craiova
Has thanked: 290 times
Been thanked: 1640 times

AnteriorUrmătorul

Înapoi la Rute/ Trasee

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 19 vizitatori