Muzee, monumente si situri arheologice in Thassos

Obiective turistice

Muzee, monumente si situri arheologice in Thassos

Mesaj necititde almona » Mie Ian 29, 2014 9:29 pm

Ancient Marble Quarries & Archeological Site of Aliki

Peninsula Alyki , situată în estul insulei, cunoaşte, începând cu sec. al VI-lea îHr, o dezvoltare fără precedent datorită exploatării marmurei albe, indeletnicire care continuă până în sec. al VI-lea dHr.
Din port, marmura pleca spre Egipt direct pe mare încărcată în corăbii uriaşe. Ruinele vechilor ziduri, coloanele ionice din marmură albă şlefuită de vânt şi ploi, necropola şi templul lui Apollo stau mărturie vremurilor de demult.

Cu privire la provenienţa numelui peninsulei există mai multe variante. Una dintre ele, un fel de legendă mai mult sau mai puţin urbană, este legată de numele unei prinţese egiptene. Aceasta şi-ar fi însoţit tatăl venit pe insulă să supravegheze încărcarea marmurei, însă nu a supravieţuit călătoriei.
Se presupune că cea mai mare criptă din necropolă ar fi mormântul prinţesei Alyki. De asemenea, se mai spune că ar fi fost înmormântată cu toate bijuteriile şi toate cele necesare „traiului de dincolo”, motiv pentru care mormântul a fost vandalizat în repetate rânduri.

Pe deal sunt două bazilici din perioada paleocreştină, construite in sec. al V-lea, respectiv al VI-lea dHr, decorate cu coloane ionice şi altare circulare orientate spre răsărit. Într-una dintre ele se mai pot vedea ruinele baptiseriului.
Peninsula poate fi înconjurată, pornind din golful mic, unde este situl arheologic, trecând prin cele două foste cariere de marmură şi ieşind în golful mare, unde acostează vasele de croazieră.
Schimbă ceea ce stă în puterea ta să schimbi, ia aşa cum este ceea ce nu poţi schimba, fi înţelept şi fă diferenţa!
almona
 
Mesaje: 69
Membru din: Mie Ian 08, 2014 11:37 am
Localitate: Bucureşti
Has thanked: 83 times
Been thanked: 175 times

Re: Muzee, monumente si situri arheologice in Thassos

Mesaj necititde damblagiu » Mie Ian 29, 2014 10:06 pm

almona scrie:Peninsula Alyki ,



No pictures?
Ce crezi bre, că englejii ie proști!?
damblagiu
Super Fan Thassos
 
Mesaje: 7584
Membru din: Mar Ian 07, 2014 10:28 pm
Localitate: Bucuresti
Has thanked: 12231 times
Been thanked: 16929 times

Re: Muzee, monumente si situri arheologice in Thassos

Mesaj necititde almona » Joi Ian 30, 2014 9:23 am

Au venit şi pozele. Aseară când să le încarc, a căzut sărăcia de internet şi nu şi-a mai revenit.
Pentru a putea vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj trebuie să vă autentificaţi.
Schimbă ceea ce stă în puterea ta să schimbi, ia aşa cum este ceea ce nu poţi schimba, fi înţelept şi fă diferenţa!
almona
 
Mesaje: 69
Membru din: Mie Ian 08, 2014 11:37 am
Localitate: Bucureşti
Has thanked: 83 times
Been thanked: 175 times

Re: Muzee, monumente si situri arheologice in Thassos

Mesaj necititde Maria » Vin Ian 31, 2014 1:19 am

Pot sa picture-esc si eu? De la Aliki, evident. Peninsula, nu printesa!
Avatar utilizator
Maria
Consilier
 
Mesaje: 1858
Membru din: Mie Ian 29, 2014 6:53 pm
Has thanked: 15672 times
Been thanked: 8882 times

Re: Muzee, monumente si situri arheologice in Thassos

Mesaj necititde Biankita » Vin Ian 31, 2014 10:02 am

Chiar te rugam! Sunt deosebite pozele tale :clap: , in Bucuresti ninge (iar) cu fulgi mari si e super fain sa vezi poze cu insula iarna in același timp.
Biankita
 
Mesaje: 41
Membru din: Mie Ian 08, 2014 3:47 pm
Localitate: Bucuresti
Has thanked: 49 times
Been thanked: 37 times

Re: Muzee, monumente si situri arheologice in Thassos

Mesaj necititde Maria » Vin Ian 31, 2014 1:47 pm

Asaaa,
Pentru ca probabil cei mai multi posteaza fotografii cu Aliki din site-ul arheologic sau de pe cele 2 plaje, eu am sa postez cu Aliki "pe partea cealalta", din zona fostei cariere de marmura. Nu sunt de acum, sunt din toamna.
Pentru a putea vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj trebuie să vă autentificaţi.
Avatar utilizator
Maria
Consilier
 
Mesaje: 1858
Membru din: Mie Ian 29, 2014 6:53 pm
Has thanked: 15672 times
Been thanked: 8882 times

Re: Muzee, monumente si situri arheologice in Thassos

Mesaj necititde almona » Vin Ian 31, 2014 4:18 pm

Muzeul Folcloric din Theologos

„În anul 1813, Sultanul Mahmud al II-lea cedează insula egiptenilor, mai precis lui Ahmed Ali Paşa. Crescut in insulă, acesta îi oferă o serie de drepturi şi privilegii care îi conferă un fel de autonomie în cadrul Imperiului Otoman. În această perioadă, conducerea insulei este asigurată de un „preşedinte” cu prerogative similare unui prim ministru din zilele noastre. Primul conducător de acest fel a fost Metaxas Hatzigoirgis care se alătură mişcării Filiki Eteria şi, in 1821 declanşează revoluţia împotriva turcilor. Învinşi, turcii se refugiază în Kazaviti, apoi scapă prin Kavala. După şase luni, revoluţia este înăbuşită şi Hatzigiorgis este nevoit să fugă întâi în Siros, apoi în Tinos şi ulterior în Egipt.”
(fragment dintr-un fluturaş publicitar primit în Theologos)

Muzeul Folcloric se află in fosta casă a lui Metaxas Hatzigiorgis.
La parter sunt două încăperi. Într-una sunt expuse două manechine, un băiat şi o fată, în costume tradiţionale insulare, iar în cea de-a doua este amenajat un atelier de lucru manual cu furcă de tors, război de ţesut şi altele.
Tot la parter, în curtea din spate, sunt uneltele agricole şi gospodăreşti: teascul de vin, presa de ulei, centrifuga pentru miere, putineiul de unt, vâltoarea pentru spălat rufe, cazmale, furci, fierăstraie, lopeţi, menghine etc.
La etaj e camera de dormit cu patul, dulapul de haine, pături si albituri, poliţele cu vase, masa cu scaune si cuptorul. Tot la etaj e camera de primire a musafirilor, cu măsuţă de cafea şi chisea de dulceaţă, două laviţe mari şi şemineu.
Pentru a putea vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj trebuie să vă autentificaţi.
Schimbă ceea ce stă în puterea ta să schimbi, ia aşa cum este ceea ce nu poţi schimba, fi înţelept şi fă diferenţa!
almona
 
Mesaje: 69
Membru din: Mie Ian 08, 2014 11:37 am
Localitate: Bucureşti
Has thanked: 83 times
Been thanked: 175 times

Re: Muzee, monumente si situri arheologice in Thassos

Mesaj necititde Alinuta » Dum Feb 23, 2014 11:43 pm

Pentru cei care isi vor dori sa mai arda cateva calorii dupa un dejun copios in Thassos, voi veni cu propunerea unei plimbari in Limenaria, unde una dintre ATRACTIILE zonei o constituie...

Palataki - Horoscopul de la Metalleia

Palataki.jpg
Dupa o scurta plimbare pe faleza, mergand spre portul din oras, la baza colinei unde se afla amplasata "emblema" Limenariei se afla sediul unei banci.
Langa acesta, o sa descoperiti niste trepte, care va vor conduce spre o alee ce se strecoara prin padure, oferind niste imagini de exceptie asupra portului, orasului si plajei (lunga de 2km):

DSC_0312.jpgDSC_0323.jpgDSC_0318.jpg
Poteca ajunge pana in dreptul cladirii ce va atrage intotdeauna toate privirile: "Palataki" (sau "Micul Palat").

Aceasta a fost construita intre anii 1903-1904, ca sediu de birouri al firmei germane de minerit "Spiedel", cea care a exploatat pentru prima data minereurile feroase din zona, in perioada 1905 - 1912.
Ea a fost folosita pana in anul 1963 si, desi a fost restaurata in mai multe randuri, nu a putut fi conservata cum trebuie pt a fi introdusa in circuitul turistic.
Din anul 1982 a devenit Monument National.

DSC_0325.jpg
Plimbarea se continua tot prin padure, pana la plaja Metalleia, trecand pe langa Horoscop, mina si ajungand la Labirint.

DSC_0328.jpgDSC_0332.jpgDSC_0336.jpgDSC_0337.jpgDSC_0359.jpg
Dupa o binemeritata bere la taverna din zona, plimbarea poate fi continuata pe o alee pietonala pana in urmatoarea localitatea si anume Pefkary.

DSC_0341.jpgDSC_0329.jpg

Enjoy your trip! :thumbup:
Pentru a putea vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj trebuie să vă autentificaţi.
Avatar utilizator
Alinuta
Super Fan Thassos
 
Mesaje: 1696
Membru din: Mar Ian 07, 2014 11:03 pm
Localitate: Bucuresti
Has thanked: 5456 times
Been thanked: 3982 times

Re: Muzee, monumente si situri arheologice in Thassos

Mesaj necititde damblagiu » Lun Feb 24, 2014 7:25 pm

Mai veche
Pentru a putea vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj trebuie să vă autentificaţi.
Ce crezi bre, că englejii ie proști!?
damblagiu
Super Fan Thassos
 
Mesaje: 7584
Membru din: Mar Ian 07, 2014 10:28 pm
Localitate: Bucuresti
Has thanked: 12231 times
Been thanked: 16929 times

Re: Video Thassos

Mesaj necititde demential » Mar Apr 22, 2014 4:01 pm

Avatar utilizator
demential
Admin
 
Mesaje: 8697
Membru din: Mar Ian 07, 2014 6:18 pm
Localitate: Bucuresti
Has thanked: 20471 times
Been thanked: 17435 times

Re: Muzee, monumente si situri arheologice in Thassos

Mesaj necititde demential » Joi Mai 22, 2014 11:45 am

Horoscopul de marmura - in drum spre plaja Metalia pe partea dreapta :
Pentru a putea vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj trebuie să vă autentificaţi.
Avatar utilizator
demential
Admin
 
Mesaje: 8697
Membru din: Mar Ian 07, 2014 6:18 pm
Localitate: Bucuresti
Has thanked: 20471 times
Been thanked: 17435 times

Re: Muzee, monumente si situri arheologice in Thassos

Mesaj necititde demential » Sâm Mai 24, 2014 4:55 pm

Info
Pentru a putea vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj trebuie să vă autentificaţi.
Avatar utilizator
demential
Admin
 
Mesaje: 8697
Membru din: Mar Ian 07, 2014 6:18 pm
Localitate: Bucuresti
Has thanked: 20471 times
Been thanked: 17435 times

Re: Muzee, monumente si situri arheologice in Thassos

Mesaj necititde demential » Sâm Mai 24, 2014 5:10 pm

Si bancuta pentru AlinE :D
Pentru a putea vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj trebuie să vă autentificaţi.
Avatar utilizator
demential
Admin
 
Mesaje: 8697
Membru din: Mar Ian 07, 2014 6:18 pm
Localitate: Bucuresti
Has thanked: 20471 times
Been thanked: 17435 times

Re: Muzee, monumente si situri arheologice in Thassos

Mesaj necititde AlinE » Sâm Mai 24, 2014 5:12 pm

demential scrie:Si bancuta pentru AlinE :D


bancuta era in centru in 2009, sau poate eram eu beat :shh: starea mea naturala in thassos.
Hunter

Pentru ca răul să triumfe este suficient ca cei buni să nu facă nimic. E. BURKE
Avatar utilizator
AlinE
Super Fan Thassos
 
Mesaje: 1986
Membru din: Mar Ian 07, 2014 6:48 pm
Localitate: Bucuresti
Has thanked: 725 times
Been thanked: 3058 times

Re: Muzee, monumente si situri arheologice in Thassos

Mesaj necititde AlinE » Dum Mai 25, 2014 11:25 pm

demential scrie:Si bancuta pentru AlinE :D


Uite ca imi aduceam eu aminte bine, era in centru.
Pentru a putea vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj trebuie să vă autentificaţi.
Hunter

Pentru ca răul să triumfe este suficient ca cei buni să nu facă nimic. E. BURKE
Avatar utilizator
AlinE
Super Fan Thassos
 
Mesaje: 1986
Membru din: Mar Ian 07, 2014 6:48 pm
Localitate: Bucuresti
Has thanked: 725 times
Been thanked: 3058 times

Următorul

Înapoi la Atractii si harti Thassos

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 6 vizitatori