Impresii de calatorie (18+)

Re: dinoffside

Mesaj necititde HHR » Dum Mar 31, 2019 1:06 am

Dimineața, la bazin, poți avea revelații nesperate. În timp ce mă echipam, după bălăceală și sauna aferentă, vin trei tipi din sala cu fiare. Să nu uit, admir tinerii care se lucrează la fizic de la primele ore ale zilei. Trebuie să ai voință pentru așa ceva. După gîfîiturile ce exprimă plenar setimentul datoriei împlinite, tipii se aruncă în vîrtejul comunicării verbale. Subiectele sînt variate: cum să regulezi o femeie de culoare (”bagi în ea ca-n pungă”), ce efecte are acupunctura asupra mărimii organului genital masculin, care sînt parfumurile masculine cele mai căutate, cîte parfumuri trebuie să aduci din Spania pentru ca parfumul să-și plătească drumul ... ș.a.m.d. Se mută în sala de dușuri și abordează alte subiecte cu rezonanță planetară. Probabil susurul apei declanșează un reflex pavlovian și tipii scuipă, pe rînd, în chiuveta din încăpere. Nu știu dacă literatura medicală a definit actul scuipatului, dar, așa, la prima vedere, scuipatul este o activitate ce implică mușchii faciali și limba și are ca efect imediat proiectarea în mediul înconjurător a unei cantități variabile de salivă. La o privire atentă este clar că scuipatul este o îndeletnicire susceptibilă de tușe personale. Tipul înalt scuipă printre dinți, jocandi causa. Cel grăsuț scuipă normal, așa cum scuipă țăranul în palme înainte de a începe o activitate lucrativă cu o unealtă dotată cu coadă din material lemnos. În fine, al treilea are un scuipat de tip terapeutic, mai elaborat, cu un preludiu ce presupune antrenarea și eliminarea toxinelor de la baza limbii și primul segment al esofagului. Prin urmare: 1. Jocandi causa spit. 2. Normal spit și 3. Therapeutical spit.
HHR
Consilier
 
Mesaje: 6313
Membru din: Lun Iun 30, 2014 3:28 pm
Has thanked: 13914 times
Been thanked: 17203 times

Re: dinoffside

Mesaj necititde HHR » Lun Apr 01, 2019 8:59 pm

E duminică, e soare și mult consens patriotic în republică. Trec pe lîngă un afiș electoral ... ”Romînii merită mai mult !”. Indubitabil, merită mai mult. Chiar mai mult decît oferă autorii sloganului. În fine, așa merg treburile. Mi se face sete. Firesc, e cald și căldura poate avea și acest efect asupra organismului uman. Intru la o băcănie și, într-un puseu de aroganță, mi se lipește de mînă o sticlă de apă cu vitamine. O desfac și o dau peste cap. Cei 500 ml de lichid îmi răcesc instalația și plec mai departe. Lichidul a avut un gust discret de fîn proaspăt cosit pe care a fost tăiat un pepene verde aproape copt. Probabil ăsta e gustul complexului de vitamine. Îmi arunc ochii pe ambalaj și trec în revistă ce am băgat în fizic. Carnitină, fibre de grîu (probabil de aici izul de fîn proaspăt decedat), ginseng G115 (ăsta crecă e responsabil pentru gustul de lubeniță) și complexe de vitamina B (B3, B5, B6, B8, B9, B12). Doar 10 calorii la 100 ml. Pare formula magică. Citesc mai sus pe etichetă: ”women fit”. Sper să nu aibă efecte hormonale secundare. În drum spre destinație mă verific de cîteva ori, discret, în zona toracică superioară.
HHR
Consilier
 
Mesaje: 6313
Membru din: Lun Iun 30, 2014 3:28 pm
Has thanked: 13914 times
Been thanked: 17203 times

Re: Impresii de calatorie (18+)

Mesaj necititde HHR » Dum Apr 07, 2019 11:06 pm

Google-ul îmi afișează trei drumuri spre Mangalia. Și anul trecut a fo la fel. Unul mai lung, prin podișul Dobrogean, destul de pitoresc și necirculat pînă la un anumit punct. Totuși, are niște chestii cu curbe, suișuri și coborîșuri (ca viața), așa că dăm pe skip din cauza lui ăla micu, care chiar dacă nu mănîncă nimic și are trei plasturi, vomită. Așa e setat dînsul, nu avem ce-i face, iar acum e relativ tîrziu să-l mai schimbăm. Nimic nu e perfect pă lumea asta. Al doilea drum e pe la Giurgeni și Hîrșova. Din experiență, știu că este aglomerat, așa că, optăm pentru cel cu autobahn de pe la după-Fetești încolo (231 km, două ceasuri și patruj dă minute). Știam opțiunea încă de cînd am deschis laptopul, dar este un must să configurezi drumul și să discuți vorbe pe marginea alternativelor. E treaba bărbatului să facă treaba asta mare și totalmente inutilă. Te face, totuși, să te simți important în mediul familial, dă un sens existenței tale. Aparținătorii achiesează la concluzia mea, deși, cu excepția lu ăla micu, știau deznodămîntul demersului geografic rutier. Căutăm adresa hotelului și o băgăm pe gipies-ul turismului. Pornim. Gipiesul tace ca proasta. La primul giratoriu, o voce de femeie ne spune să intrăm și să ieșim la ”driapta”. Aparținătorii, înghesuiți pe bancheta din spate, rămîn cu gurile căscate. Un accent mai nasol nu putea să aibă femeia asta, că om nu pot să-i spun, preinstalată în gipies. Are accent de evreică care a făcut primele doișpe clase la Vaslui și s-a măritat la Arad, undeva în cartierul Micălaca. Asta bea cafia și mere la tiatru. Nu pot să cred. Să bagi așa ceva întro mașină de oameni ! Pă asta trebuie să o ascultăm încă trei ore, pă puțin. La următorul giratoriu, ăla mic plînge și arată cu degetul spre bord. Aparținătoarea zice să oprim gipiesul. Oprește naibii rahatul ăla, că se opresc copiii din creștere ! Zic să selectăm altă limbă. Aparținătoarea zice că vasluianca asta e capabilă să asasineze orice limbă de pe mapamond. Totuși, zic, poate dacă o bag pă ungurește (maghiară, pentru naționaliștii contemporani) e mai ascultabilă. Simt în ceafă o privire tip 1918 și renunț la idee. Mai bine opresc gipiesul și mă iau după tăblițele scrise cu grafie latină pă romînește. Hai că merge. Scrie Fetești, Fetești e, scrie Fetești-Gară, Fetești-Gară e (deși nu văd gara), scrie Cernavodă, Cernavodă e. La Cernavodă, ăla mic lansează primul jet de vomă. Clar, sînt radiații. Bag gaz, depășim zona și aerisim. Icnesc și eu. Nu știu dacă e dela radiații sau de la miros. Am un spray-deodorant-de-mașină cu miros de cafea. De fapt, niște chimicale care imită mirosul de cafea. Dau din belșug. Acum miroase a cafea cu un discret iz de vomă. Am sărit din grafic. Cele trei ore vor fi patru și, dacă mai intervine un episod emetic, vor fi șase. În fine, totul e să ajungem pă lumină. Dacă se întunecă e jale. Nici în Brăila nu mă descurc pă întuneric. Aparținătoarea zice că dacă se va întuneca pînă la destinație pornim gipiesul. No way, zic, e ca și cum am asculta o piesă horror la radio. În plus, copiii o să viseze urît.

Săptămîna trecută am revăzut un film vechi și drăguț, ”As Good as It Gets” de prin 1997. Melvin Udall (Jack Nicholson) este un tip afurisit, un romancier curios ce pare că suferă de o boală psihiă . Niciodată nu evită confruntările, ba se și laudă cu abilitatea de a fi cât mai antipatic și de a răni cât mai tare. La un moment dat, trebuie să facă o călătorie cu o decapotabilă împreună cu un tip gay și cu o tipă pe care pusese ochii (Helen Hunt). Jack pregătește cu minuțiozitate CD-urile pentru drum. Asta voiam să subliniez, bărbatul pregătește playlistul pentru călătorie. Așa am făcut și io. Am aranjat, cu grijă, separate pă foldere diferite colaje muzicale pentru a face călătoria cît mai plăcută. Am pus și muzică pentru copii. Firesc, fiecare trebuie să se regăsească în călătorie. Am început lejer cu un Pink Floyd – ”Early Year. La jumătatea primei bucăți, ”Careful With That Axe Eugene”, ocupanții din spate încep să se foiască, semn că sînt nemulțumiți de coloana sonoră. Schimb pe ceva mai viguros, un Deep Purple (”Black Nights”). Foiala continuă. Cobor ștacheta și caut ceva hit la modă. Mă înfig în ava max (”Sweet but psycho”). Din spate se aude: Ce, asta-i muzică ? Corect, în afară de țîțele solistei, melodia nu are nimic interesant. Ăla micu zice ceva de Grivei. Mă bag pă folderul cu cutiuțe muzicale și dau de ceva cîntecel cu Grivei. Îl pun. Veselie mare în spate. Se gată melodia și vor bis. O mai pun o dată. Fericirea, pă bancheta din spate este la cote înalte. A treia oară, se cîntă în cor refrenul. A patra oară încerc să fac abstracție de cei din spate. A cincea oară, îmi jur că, în prima localitate locuită, ucid un cîine indiferent de numele purtat. Aparținătoarea îmi zărește, în retrovizoare, privirea de hingher și îi convinge pe copii să ceară schimbarea melodiei. Dau pă un post de radio și jur că arunc stickul migălit în mare. Dau peste o melodie ce pare să reanimeze populația de pe bancheta din spate. O chestie cîntată în ceva limbă de sorginte latină. Instrumentalul este simplist, făcut pă ceva chestii electronice, fără intervenție umană. În plus, din cînd în cînd, un tip cu voce infantilă spune, taki taki ruuumbaaa ! Futu-i, Grivei era parfum pă lîngă asta !


Ies dimineața pă plajă. După ce a trecut elicopterul. Trece o dată la două ore. Am timp să găsesc și să dosesc cel puțin un pachet din cele despre care presa spune că vor ajunge la mal. Mă vîntur un ceas jumate și nu găsesc. Sună Contele. Îi spun că-s la mare. Mă odihnesc, zic. La ora asta ? Nu cred, ori bagi aerosoli, ori aștepți pachetele, ori amîndouă la un loc. Spune că ajunge în trei ceasuri și dînsul. În doi, treaba e mai spornică. În fine, poate găsesc unul pînă să ajungă el. Merg în vamă. E plină plaja de tipi și tipe ce scrutează largul mării. Sigur iese cu bătaie dacă apare vreun pachet. Ajunge. Mîncă, povestim și ne rîdem. Alegem un loc de unde putem vizualiza plaja. Nimic. Se lasă întunericul. Stabilim să facem cîte o tură din oră în oră. La al doilea rond vedem ceva oval și alb în apă. Să vezi că am dat lovitura. Ne apropiem și observăm că e pescarul dispărut la Agigea. Iau un lemn și îl împing în larg. Altceva ne interesează pe noi. E frig. Ne trebuie ceva întăritor de recul. Bem și ni se întărește reculul. Coborîm pe plajă. Nimic. Revenim și ne mai întărim reculurile. Coborîm. Nimic. La a treia întărire de recul simt că reculurile noastre sînt prea tari și riscă să se spargă. Oricum, sîntem praf, nu are sens să mai căutăm prafuri. Mergem la o alimentară să luăm ceva mezeluri. Luăm mezeluri. La casă, tipa se plînge că are laringită și nu poate vorbi. Întîmplarea face să am în buzunar homeovoxul lui ăla mare. Scot o pastilă și i-o dau tipei. Zice mersi cu voce stinsă și înghite homeovoxul. Îi zic că trebuie să o ia în gură, de pastilă zic, și să o sugă, nu să o înghită. Îi mai dau una. O ia în gură și începe să o sugă. Plec mulțumit de gestul meu creștinesc. Să nu uit, am mai luat și o sticlă de întăritor de recul. Aparținătoarea zice că am uitat să iau pîine. Aș putea să-i zic că a uitat să-mi spună de pîine, dar nu vreau să isc discuții inutile în condițiile în care am reculul întărit, aspect ce reprezintă o vulnerabilitate în ochii femeii. Oricum, homeovoxul se ia din oră în oră și tipa aia nu cred că a avut timp să iasă să-și ia de la farmacie. Prin urmare, o să-i mai dau să sugă una. Ajungem, luăm pîine și îi mai dau doamnei una la supt. E în extaz și spune că că se simte mai bine. Se vede, i-a revenit juma de voce, dacă mai suge cîteva o să-i revină integral.
HHR
Consilier
 
Mesaje: 6313
Membru din: Lun Iun 30, 2014 3:28 pm
Has thanked: 13914 times
Been thanked: 17203 times

Re: dinoffside

Mesaj necititde HHR » Sâm Apr 13, 2019 10:44 pm

Poți să-i faci catrene sau haiku-uri, poți să tunzi gazonul sau să tai trandafirii, poți să-i cumperi un hectolitru de flori, tot degeaba dacă nu treci de încercarea supremă, să cumperi, de la farmacie, un produs cu un specific atît de feminin încît este de uz intim. Spun de la farmacie pentru că acolo trebuie să rostești cu voce tare deumirea produsului, astfel încît, să audă și farmacista (una sau mai multe) și eventualii clienți (unul sau mai mulți). Nu e ca la autoservire, unde produsul se poate masca discret între un cofrag de ouă și niște cărniță de pui refrigerată. Irisul de pe Călărași este locul ideal. Ajungi la farmacie. Tot drumul ai plănuit cum să faci să scapi cît mai repede, să fie o blitzcumpărătură, o realizarea fără victime colaterale. Inspectezi interiorul drogheriei prin vitrină. E frig și ai o senzație cruntă de fetița cu chibriturile în epoca brichetei. Ultimul client are o rețetă gratuită cu o sută de medicamente pe dînsa. Te miri cum de chestia aia mai e în viață la cîte bagă în ea. În fine, se eliberează spațiul și acționezi fulger. Intri și te gîndești căreia din cele două farmaciste să te adresezi. Celei tinere ? Celei bătrîne ? Realitatea se supune oarbă postulatelor murphyene, așa că, pînă să te hotărăști mai intră trei cliente în farmacie. Te prefaci că studiezi oferta de suplimente alimentare. Una din cliente își ia nospaul și iese. Vocea farmacistei bătrîne te scoate din fengșuiul existențial. Ce dorește domnul ? Rostești, cu voce stinsă și respirație tip UPU, denumirea produsului. Întrucît foarte puține farmaciste sînt surde, te poți considera norocos, Murphy ți-a scos în față una din puținele farmaciste surde ! Mărești volumul cu doi decibeli și repeți numele produsului. Ai noroc, tipa aude, dar se simte datoare și repetă cu voce tare produsul. Cuvîntul plutește generos ca zeppelinul prin farmacie, așa că, este receptat de toată lumea, inclusiv de cei care au venit între timp. Pleacă surda să caute produsul în depozit. Strigă de acolo: Da de care doriți ? Ultra ? Ultraplus ? Îți vine să te împuști în cap. Să dea naiba, e ca la aspirină, tamponată și netamponată. Ca să termini repede spui că vrei din ambele. Ești roșu ca sîngele și obrajii îți ard. Cînd vine tipa cu produsele, te simți dator cu o explicație: să fie în casă, poate avem musafiri în weekend !

Trebuie să înmatriculez turismul. Dau de un ghişeu de copiat acte. Iniţial a fost de copiat acte. Acum, obiectul de activitate s-a extins considerabil, biroul fiind situat în proximitatea poliţiei rutiere. Găsesc loc de parcare. Iau mapa cu acte şi intru. Două statui stafidite, extrem de sexagenare și ilustrînd plenar noțiuni ca declinul demografic sau continuitatea istorică, stau nemişcate în spatele unor maşini de scris cu mărci indescifrabile, ieşite din fabrică probabil în primii ani de după ultimul război mondial. Parcă ar fi surorile Kessler după un accident atomic. Vreau să …. Ştim ce vreţi ! Daţi actele aici şi pregătiţi 38 de lei ! Vreţi să înmatriculaţi maşina cu care aţi venit. De fapt, să o transcrieţi. Am văzut pe geam că este deja înmatriculată în Romînia. Mă uit la babe şi ajung să cred că există, cîteodată, o proporționalitate directă între vîrstă și eficiență. Las mapa cu acte, scot cartea de identitate şi doamnele îşi împart munca. Tu faci pentru financiar şi io pentru poliţie ! Pun la mijloc cartea de identitate, pentru a lua datele mele de identificare, şi se apucă de ţăcănit pe maşinile de scris. Ies să caut un bancomat. Niciodată nu am la mine bani cash. O superstiţie de familie spune că dacă ai bani lichizi în buzunar îi cheltui în mai puţin de 24 de ore. Mă întorc cu banii. Biroul s-a aglomerat. Doi hipopotami tatooați numără de zor ceva bani. Nu-mi dau seama dacă sunt în monedă naţională sau în euro. Nici nu mă interesează. Stau de o parte şi aştept. Hai, aţi terminat cu număratul, întreabă una din femei bărbaţii care, din cînd în cînd, îşi scuipă scurt în îmbinarea voluntară dintre degetul cel mare şi cel arătător. Așa funcționează aparatul manual de numărat bancnote. Mai avem puţin, răspunde unul din bărbaţi, după ce scuipă scurt în locul de care v-am zis. . Plătesc şi intru în posesia a două mape inscripţionate cu marker negru; „Fin. - centru” şi „Poliţie”. Dau să ies. Una din bunicuţe îmi spune că ce primesc de la „fin.- centru” trebuie să bag în mapa de poliţie. Sărumîna !
HHR
Consilier
 
Mesaje: 6313
Membru din: Lun Iun 30, 2014 3:28 pm
Has thanked: 13914 times
Been thanked: 17203 times

Re: dinoffside

Mesaj necititde HHR » Dum Apr 14, 2019 11:49 am

Saturday morning. Mă scol. Mă scol la nouă și ceva. Mă scol la nouă și ceva și nu am chef de nimic. Întind mîna. Telecomanda e la cinci metri de mine. Încerc cu Forța. Nu merge. Telecomanda nu zboară spre mine. Mă ridic, mă deplasez, o iau, mă deplasez din nou și mă prăbușesc în pat. În ciuda lucrului mecanic efectuat, mă copleșește senzația de bovină tolănită în lanul de lucernă. Deschid televizorul și caut ultimul episod din Star Trek Discovery. O bovină în lucernă vizionînd un sefeu, subiect de tablou. Ăla mare strigă de sus că s-a răzgîndit. S-a răzgîndit și vrea să meargă la cursul de informatică ce se ține la bibliotecă. Fuck, mai sînt douăj de minute și începe. Sar din pat. Urăsc să nu fiu punctual. Un ritual complet baie+îmbrăcat ar dura mai mult decît îmi pot permite în situația de fapt dată. Clar, se profilează o luptă cu curgerea timpului. Tempus fugit, din păcate. Folosesc baia doar pentru 18 secunde. O urgență care trebuie onorată pentru a nu se ivi complicații vezicale. Sar peste spălatul pe diverse părți ale corpului. Iau o gură de apă de gură. În viteză fiind, uit să o scuip și o înghit. Sper să nu conțină alcool. Am pe mine un pantalon ce aduce a pantalon de trening deși nu scrie pe dînsul nici Mercedes și nici Audi. Rămîn cu dînsul, economie de timp. Peste tricoul alb cu care dorm trag un bigman pe care scrie Scotland. Ăsta a fost la-ndemînă. E vechi, are 10 ani. Mi l-a adus aparținătuarea din Scoția (alături de un kilt despre care îmi rezerv dreptul de a scrie altă dată). Cînd a fost singură, singură cu un coleg în Scoția. Îl cunosc pe coleg și nu a fost problemă. E căsătorit. Cu altă femeie. Îmi trag o șosetă. Inexplicabil de repede îi găsesc perechea. O trag și pe aia. Sînt gata. Iau cheia de la mașină, bag laptotpul în portbagaj. Vine și ăla mare. Pornim. Ajungem. Întreb la recepție unde se ține informatica. O doamnă îmi spune că la etajul unu. Urcăm și dăm de alte două doamne. Întrebăm, din nou, unde se ține informatica. Una din doamne se încruntă. Posibil să nu îi placă îmbrăcămintea mea. Nu contează. Dumneavoastră nu citiți siteul bibliotecii ? Mă simt vulnerabil și recunosc că nu. Ați fi putut vedea, continuă doamna, că azi nu se face informatica ! Primesc vestea cu zîmbetul pe buze. O dau în gît pă aia de la parter, că nici dînsa nu citește siteul instituției (altfel nu ne trimitea la etajul unu), iau copilul și plecăm la mall.

În ziua de azi, nimeni nu se uită la știri. Vizionarea știrilor pare a fi păcatul capital modern. Toți za(p)pează (zappatul este un păcat mai mic și constă în schimbarea frecventă a canalelor de televiziune apăsînd butoanele telecomenzii) pe canalele de știri și ”din întîmplare”, incidental și accidental, iau la cunoștință de evenimentele cruciale ce ne macină republica. Toată lumea este la curent cu ceea ce se întîmplă în lume și în țară, deși, la nivel declarativ, se vizionează inflaționist doar pachetele științifice și de călătorii, ori se ascultă Wagner la Radio Cultural. Mai mult decît atît, fiecare are propriile certitudini relativ la mersul lucrurilor în economie, justiție, finanțe, politică, vaccinism sau antivaccinism. Cert este, în acest context că, viteza de zapare este astfel adaptată încît să permită vizionarea unei emisiuni idioate de la început la sfîrșit.
HHR
Consilier
 
Mesaje: 6313
Membru din: Lun Iun 30, 2014 3:28 pm
Has thanked: 13914 times
Been thanked: 17203 times

Re: Impresii de calatorie (18+)

Mesaj necititde HHR » Mar Apr 16, 2019 8:19 pm

La Goethe există un soi de fatalism aproape voios şi încrezător, care, paradoxal, nu revoltă şi nu epuizează. Sînt irefutabil convins că cel care a organizat serviciul înmatriculări auto a mers pe logica lui Goethe. În fapt, după ce închizi uşa în urma ta, eşti în plină atmosferă goetheiană. Ai setul de înscrisuri necesare, frumos organizate de surorile Kessler, şi dovada că ai făcut, în urmă cu o săptămînă, rezervarea on line pentru ora de care te despart doar 10 minute. În ciuda acestor certitudini materiale, te compleşeşte un sentiment de entropie temporală cînd, volens-nolens, te aşezi la o coadă de cel puţin zece persoane. Şi da, deşi încăperea este mică, încap aproape cinşpe persoane la o coadă, pentru că, la înmatriculări vehicule, nu se stă la coadă, cu păstrarea unui interval de discreţie, ci se simulează dansul pinguinului, un dans pentru care proximitatea corporală şi orientarea faţă-n-ceafă sînt esenţiale. Undeva sus, este un afiş A4 care postulează ritos: „Programările on-line au prioritate”. Fac o evaluare exhaustivă a persoanelor aflate în faţa mea şi decid că nu ar fi o chestie inteligentă să mă dau rotund cu rezervarea mea on-line. Unuia îi sună permanent telefonul cu o sîrbă de nuntă organizată la cort, unul are pe jumătate vîrît arătorul stâng în nara dreaptă şi scoate tot felul de cocoloaşe, în timp ce spune că stă de trei ore şi dacă nu rezolvă face scandal. Altul e cu nevasta. Ăsta pare cel mai puţin agresiv, probabil de aceea şi-a luat pitbull-ul cu dînsul. În fine, mai sînt câteva personaje cromatoforme cu numere de Germania la subraţ (iată, fatalitate, din nou Goethe) şi, dat fiind faptul că nu stăpînesc limba germană, nu pot să le spun despre programarea mea on-line. Doamna din spatele ghişeului rosteşte trei nume. Al meu e al doilea. Spun prezent. Spune că sînt al doilea după cel dinaintea mea. Mi se pare logic. Se aude „Ok” de la un tip al cărui nume a fost strigat al treilea, dar, spaţial, este situat în faţa mea. Simt că acţiunile mele au crescut brusc și iau o mină mină neconflictuală, orphicopitagoreică. Cei care nu şi-au auzit numele părăsesc coada nemulţumiţi. Unul scuipă şi îşi bagă ceva în altceva, nu reţin exact ce şi unde. Ăia cu numerele de Deutscheland se dovedesc fani ai limbii romîne în cele mai violente nuanțe argotice. Termină cel de la ghişeu și cel din fața mea își vîră teancul de hîrtii prin gaura deloc generoasă a ghișeului. Doamna întreabă dacă e Vank. Nu, nu e Vank, are ceva nume de machedonesc ce evocă mirosul de oaie și zerul. Îl dau la o parte și-mi bag actele. Doamna îmi procesează înscrisurile, mă chestionează cu privire la noul număr de înmatriculare, îmi dă o fițuică și îmi spune să revin la ora patru după numere. Mai sînt trei ore. Ies. Afară e frig și a început să picure. Sînt îmbrăcat cu o bluziță cu mînecuțâ lungă. Mi-e frig. Totuși, pînă la mașină nu cred că organismul meu va suferi modificări fiziologice ireversibile. Urc, dau drumul la motor și bag căldură din plin. Mă uit pă fițuică și citesc: ”Dovadă de radiere”. Fuck ! Dacă mă dau cu mașina e cam penală treaba. În fine, cel puțin așa cred. Opresc motorul, cobor și o iau pe jos. Singing in the rain. WTF, la unii ard bisericile și io mă plîng de cîțiva stropi !
HHR
Consilier
 
Mesaje: 6313
Membru din: Lun Iun 30, 2014 3:28 pm
Has thanked: 13914 times
Been thanked: 17203 times

Re: dinoffside

Mesaj necititde HHR » Joi Apr 18, 2019 10:36 pm

Dialectica creștin-calendarstică a creat, din nou, premisele unui război confesional intrafamilial. După cum am mai scris, am o familie mixtă, sexual și confesional. De fapt, corect din punct de vedere politic (politically correct), ar fi să afirm că ”AVEM” o familie mixtă. Ceea ce ține de familie este, întotdeauna, la plural: AVEM o familie, AVEM o casă, AVEM copii, AVEM celulită ... etc. Nimic nu este doar al tău (sau poate nimicul este doar al tău, în fine ...). Chiar și chiloții sînt AI NOȘTRI. În fine, așa stau lucrurile în această celulă benignă a societății. Revenind la ale noastre, je suis catolique. Aparținătorii sînt drept-credincioși, cum ar spune domnitorul acela mic, bețiv, curvar și irascibil, canonizat în ciuda evidenței contrare. Din nou cele două sărbători pascale sînt despărțite de o săptămînă, aspect vexatoriu pentru cei lăsați la urmă față de antemergătorii catolici. Mi-am zis să serbez discret și pios, pentru a nu tulbura abstinența ortodoxă ce se va sfîrși peste o săptămînă. Prin urmare, am făcut cumpărături sumare, să nu atrag atenția. Am luat treij de ouă, 5 plicuri cu vopsea pentru ouă (roșu, alb, verde, albastru, galben și sidefat), 3 kile de ”făină care crește singură”, 2 kile de zahăr. Am comandat un tort și 2 kilograme de pișcoțele. Două peturi de cîte cinci kile cu vin, sîngele și lacrimile domnului, adică roșu și alb. Pentru ordef, am luat două kile de măsline kalamata, un kil de cașcaval afumat, ceva salam uscat și niște brînzeturi fine. În fine, am luat și gioconda pascală, un mieluț belit, nu cu mult mai mare decît un rottweiller crescut la curte cu carne macră de vită furajată bio. Aparținătuarea s-a decolorat instantaneu la vederea produselor și a fugit la baie să-și consume faza de negare. Copiii, rezultați din căsătorie și botezați ortodocși, s-au bucurat, nu au mai văzut chestii comestibile de la Crăciun încoace. Bine măcar că Crăciunul nu este ambiguizat calendaristic. Firesc, nașterea e, întotdeauna, certă, concepția și decesul au subtilități metafizice. După faza de negare, aparținătoarea, cu un zîmbet de copil rezultat din relația neprotejată dintre un legionar roman rătăcit pe drumul Golgotei și știma apelor, a spus să mă descurc singur. Îi opun o privire tip Pol Pot și îi sugerez să-mi vopsească ouăle. Nici vorbă, zice, faci ce vrei cu ouăle tale ! Singur, întreb ? Singur, zice ! Nasol și totuși convenabil din anumite puncte de vedere. Cozonacul măcar să-l bobinezi ! Exclus ! Îl frămînți singur. Bine că nu am luat mielul viu. Sigur ar fi refuzat și belitul. Mi-am adunat puterile și am spus că voi dezlănțui cîinii războiului (dogs of war). A zis să mă mulțumesc cu mielul belit că, dacă vede vreun cîine prin curte, îl otrăvește pînă moare otrăvit. Clar, războiul religios a început. Raportul de forțe îmi este net dafavorabil. Măcar să fi luat un miel viu ! Am fi fost o echipă. Partea proastă e că am invitat cîteva familii pentru celebrarea paștelui catolic. Mă uit adînc în ochii mielului belit. Sper într-o revelație, perioada fiind predestinată chestiunilor transcedentale. Se uită ca proasta și nu zice nimic. N-ai nici-o bază în ceva belit. La anul, iau o nială vie !
HHR
Consilier
 
Mesaje: 6313
Membru din: Lun Iun 30, 2014 3:28 pm
Has thanked: 13914 times
Been thanked: 17203 times

Re: dinoffside

Mesaj necititde HHR » Lun Apr 29, 2019 11:35 am

Notez faptul că, din excesivă amabilitate și pentru că viața trebuie să fie simetrică, am însoțit aparținătorii la învierea ortodoxă din barieră. Mi-am făcut traseul cu atenție, astfel că, dacă plecăm la fără jumătate, ajungem la fără un sfert, ascultăm clopotele, procurăm lumină și ne întoarcem îndărăt pînă la și jumate cel tîrziu. Mergem cu vecinul. Propune alt traseu. Nasol. Noul traseu implică cel puțin patru traversări neregulamentare (dacă e să mă calce mașina, nădăjduiesc să mă aflu pe trotuar pentru ca familia să încaseze despăgubiri) și dublează numărul bordurilor de escaladat cu tricicleta lu ăla micu. În plus, trebuie să trecem pe lîngă dihania de cîine delibaș de la comisariat care are setări defecte din fabricație relativ la intensitatea lătratului. Rahatul ăla de cîine nu are discernămînt canin. Latră ca proasta la orice mișcă pe raza de cinșpe metri în jurul lui. În fine, nu e paștele meu, e paștele lor, astfel că, mă supun. Pe buzăului se circulă infernal, intensitatea sentimentului creștin provoacă apăsarea accentuată a pedalei de gaz. Ajungem. Cred că a ieșit lumina. Nu, sînt girofarurile. Cîteva tarabe improvizate oferă candele. Una la preț de două. Pe măsură ce se apropie miezul nopții, prețurile scad. Să mai zică cineva că creștinismul nu s-a născut în sînul iudaismului. Staționăm în fața unei tarabe. Țiganca, între două fumuri de țigară, ne invită să degajăm vadul comercial. O înjur în gînd. Nu ar fi creștinesc să o fac cu voce tare. E multă lume. Prea multă lume. O grasă încearcă să ajungă în față. Nu cred că o să reușească. Bate ceasul de miezul nopții și se dă lumină. Luăm lumină. Am luat, de acasă, două candele. Una mică și cea de săptămîna trecută, folosită la învierea catolică. Clar, a doua are deja cîteva ore de ardere la bord, candelă cu rodaj făcut. Vine unul cu un băț în mînă. Mă feresc instinctiv. Nu e băț. E o lumînare mare. Îi dau lumină. Zice că a înviat Hristos. Îi spun că nu e o noutate, știu de o săptămînă chestia asta. Plecăm. La comisariat sare, din nou, delibașul ăla de cîine. Dacă nu ar fi pericol de stingere al candelei, l-aș stropi cu ceară fierbinte. Hai, sănătate și virtute !

Prima zi de paște este destinată turismului ecumenic. Turismul ecumenic este acea specie de turism care are ca obiective de atins: mînăstirile din zona de reședință, scop imediat: reculegerea și scop mediat: achiziționarea, prin cumpărare, a vinului mînăstiresc. Normal, în prima zi de paște nu găsești deschis nimic în afară de biserici și mînăstiri. Am fost la muncă pînă la orele 14.00. Nu am muncit. Am citit din Pădurea Norvegiană a lui Murakami. Mai am vreo treij dă pagini și o găt. E un roman remarcabil (și) prin erotismul său. Un cititor neavizat (nu e cazul mieu) ar putea avea erecție, la fiecare capitol, de cel puțin două-trei ori. După partida de lectură, turismul ecumenic este binevenit, ca o translație din lumesc spre divin, de la profan la sacru. Iau rovinietă, scot niște mălai de pe card, punem două felii de cozonac, niște apă și opt ouă roșii în portbagaj și la drum spre Dobrogea. Măcar două mînăstiri să bifăm pînă se lasă seara. Cocoșu și Celic Dere sînt perfecte. Trecem cu bacul. Drumul e aglomerat pe sensul de întoarcere. Firesc, la ora asta lumea se întoarce din excursiile ecumenice. Fuck, doamne iartă-mă, să vezi că nu mai găsesc vin mînăstiresc. Trecem prin Măcin, bifăm, en passant, Jijila-Garvăn-Văcăreni-Revărsarea-intersecția spre leprozerie-Isaccea-Niculițel și oprim în fața mînăstirii Cocoșu(l). În mașină, atmosferă pascală, discutăm despre o ipotetică vacanță în Dubai și ăla mare ne explică că (scuze pentru căcăfonie), în Dubai, poliția merge cu Chevrolet Camaro. Întrăm la mînăstire și ne fîțîim de colo colo. Au și moaște. Mai sunt 24 de cetățeni care fac același lucru, se fîțîie de colo colo. La ieșire, intru la magazinul bisericesc, iau trei brățări și două kile de vin mînăstiresc (scopul mediat). Mîncăm ceva în spatele mașinii, direct din portbagaj și plecăm spre mînăstirea Celic Dere. Ajungem. La coborîre sîntem izbiți, olfactiv și auditiv, de miros de grătar amestecat cu balegă de rumegătoare și manele relouded la maxim. E o petrecere în zonă. Probabil e într-o curte, dar efectele sînt zonale. În fine, e paște și nu judecăm pe nimeni. Orizonturile culturale sînt variate și trăim pe un continent din ce în ce mai multicultural, mult-prea-multicultural. Urcăm la mînăstire. Una din icoane e făcătoare de minuni. Nu știu care, așa că, mă uit la toate cu aceeași atenție. Ieșim. Nu mai sînt manele. E cocogiambo. Clar, avem de a face cu un digei eclectic. Notez, cu maximă îngrijorare că, la Celic Dere, nu au vin mînăstiresc. Clar, e mînăstire de maici. Le prefer pe cele de taici. Pornim spre casă. Într-o oră se întunecă. Gipiesul mașinii ne scoate spre Hîrșova. Rahat, ajungem după miezul nopții. Opresc gipiesul și mă iau după mine. Reușesc să ajung la Horia, cîrmesc spre Măcin și la orele 21.00 sîntem în buza bacului.
HHR
Consilier
 
Mesaje: 6313
Membru din: Lun Iun 30, 2014 3:28 pm
Has thanked: 13914 times
Been thanked: 17203 times

Re: Impresii de calatorie (18+)

Mesaj necititde HHR » Lun Mai 06, 2019 7:00 pm

Vladimir. Nu suport liftul. Liftofobie. Am temeri majore relativ la orice dispozitiv, făcut de mîna omului, ce are pretenţia arogantă de a învinge gravitaţia. Lift, avion, teleferic, telescaun. Stau în faţa uşii liftului. În aşteptare. Coboară de la etajele superioare. Se apropie. În mîini, am cîte o sacoşă tip supermarket. A treia, cea cu cutiile de lapte, cea mai grea, am lăsat-o jos. Scrîşnet metalic. A ajuns mecanismul antropofag la parter. Deschid uşa. Bag cele două sacoşe. O bag şi pe a treia, cea cu cutiile cu lapte. Închid uşa. Apăs pe buton. Şapte. Stau la ultimul. Şapte din şapte. De aia o să vindem greu apartamentul. Porneşte. Cablul scîrţîie în timp ce se rulează pe volanta din camera liftului. Încerc să-mi abat gîndul de la lift, de la mecanismele din camera lui. Fire, volantă, transformator, cablu, electromotor, în fine, tot angrenajul de care depinde sănătatea, integritatea mea corporală, viaţa, în ultimă instanţă. În momente de tensiune, cele mai bune gînduri sînt cele anticipative. Mă gîndesc la ceea ce trebuie să fac la destinaţie. Să deschid uşa liftului. Să o sprijin cu fundul pînă ce mut sacoşele din lift pe holul blocului şi să închid uşa în urma mea. Gîndul anticipativ face ca ajungerea la destinaţie să capete un caracter cert. Certitudinea ajungerii implică siguranța călătoriei. Un joc al minții. Închisul uşii este crucial pentru un ipotetic vecin aflat la parter. Imediat după ce ne-am mutat, la o ascensiune, am neglijat închiderea uşii. Un vecin sexagenar a urcat pe scări şi în cadrul uşii, între două acte de respiraţie amplă, tip UPU, mi-a spus: te bag în pizda mă-tii de idiot ! Mi-am cerut scuze, deşi trebuia să le prezint. Nu le-a acceptat şi a zis: te bag în pizda mă-tii de idiot cu tot cu scuzele tale ! De fiecare dată cînd ajung la etajul cinci mă trece amintirea asta. O fi ceva pavlovian. Nu ştiu. Cu timpul, i-a trecut moşului supărarea. O dată l-am făcut să plîngă. Am reparat hidroizolaţia şi vecinii au fost obligaţi să ne restituie suma în cote părţi egale. După ce am primit banii de la administratorul blocului, am coborât la moş şi i-am restituit cota parte. I-a dat o lacrimă. M-am întors. Nu-mi plac momentele de acest gen, sînt stînjenitoare. A închis uşa. Am auzit soţia întrebîndu-l cine a fost la uşă. Moşul a răspuns: tipul de la şapte, ăla care a vrut să mă omoare cu liftul. Gata, am ajuns la şase. Mai e puţin şi ies din cuşca asta contragravitaţională. Începe să tremure lumina în cabina liftului. Îngheţ. Cutia liftului se hurducăie. Inerţia, îmi zic. Apuc să văd betonul blocului înainte de instalarea beznei totale. Futu-i ! Bezna persistă. S-o fi ars becul ? Nu ştiu. Am o vagă senzaţie de anormal. Liftul nu mai are mişcarea verticală. Parcă urcă oblic şi accelerat. O fi de la frică. Senzaţii distorsionate de la adrenalină. Încerc, cu piciorul, să dau de sacoşe. Nu dau nici măcar de marginea incintei. S-a mărit cabina liftului ? Şi-a schimbat geometria ? Imposibil. Fac un inventar al constatărilor empirice: oblic, accelerat, cu o cabină mai mare şi fără cumpărături. Doar bezna e constantă. Eh, e un joc al simţurilor, nu are rost să mă impacientez. Totuşi ! Cît durează urcarea de la şase la şapte ? Nejustificat de mult. Se opreşte ! Gata. Am ajuns. Pipăi după mînerele uşilor. Lipsă. Poate mi-am schimbat locul şi din această cauză nu găsesc mînerele. Trebuia să mijească puţină lumină prin geamurile uşii. Nimic. Beznă. Un zgomot. Se deschid uşile. Altele. Mai mari şi automate. În cadrul uşii stă Vladimir cu un zîmbet cald. E cu aceeaşi cămaşă albă şi lungă. Cine naiba e Vladimir ? Sigur l-am mai văzut şi ştiu, la fel de sigur, că îl cheamă Vladimir. Mă ia de mînă şi mă scoate din lift. Welcome my son, welcome to the machine ! Where have you been? It's alright we know where you've been ! O sală imensă, cu pereţi de sticlă. Oameni de toate soiurile se plimbă de colo-colo. Chelneri, îmbrăcaţi ca Vladimir, se plimbă prin mulţime. Poartă tăvi cu fructe, prăjituri şi pahare cu picior pline cu un lichid gălbui cu bule. Îmi recuperez glasul şi îl întreb pe Vladimir unde mă aflu. Zîmbeşte şi spune: acolo unde trebuie, acolo unde trebuie, … în situaţia dată. Vag. Mult prea vag ! Repet întrebarea. Acelaşi răspuns. Nu insist. Unul din pereţii sălii este de sticlă. Prin urmare, există şi un exterior. Arunc o privire prin peretele de sticlă al sălii. Un platou nesfîrşit pe care aterizează, din cînd în cînd, avioane, vin autoturisme, trenuri, vehicule militare. La un moment dat, apare şi un deltaplan. Cei mai mulţi vin pe jos. Toţi sînt întîmpinaţi de Vladimiri identici cu Vladimirul meu şi conduşi în sală. Femei, bărbaţi, albi, negri, galbeni, asiatici, caucazieni, dezorientaţi sau liniştiţi, vocali sau tăcuţi, toţi pătrund în sală. Foarte puţini copii. Parte din ei rămîn pe loc. O altă parte merg direct către o uşă mare aflată în partea opusă a sălii şi pătrund în altă încăpere, sau ies, nu ştiu, nu pot vedea din cauza uşilor. Vreau să văd şi eu ce este dincolo de uşi. Pornesc spre uşă. Vladimir mă prinde de umăr. Nu e timpul ! De ce ? Pentru că nu e timpul, răspunde blînd. În plus, nu fi atît de sigur că e bine să ieşi pe uşa aceea. Într-adevăr, mai este o uşă. Mai mică. Foarte rar, cîte un Vladimir îşi conduce protejatul acolo, îi deschide uşa şi îl împinge prin deschizătură. Mai bine ia un pahar de şampanie sau o prăjitură, mă îmbie Vladimirul meu. Nu mi-e foame și nici sete, răspund cu ţîfnă. Vladimir zîmbeşte. Eşti nerăbdător ? Da ! Nu are rost, răbdarea şi nerăbdarea depind de timp, or, aici, nu există timp. Cum adică nu există timp timp ? Universul, fără timp, este lipsit de sens. Timpul a început o dată cu universul și va sfîrși o dată cu el. Dar cine spune, prietene, că ești în universul tău, guvernat de legile universului tău, de quarcii universului tău, de gravitația universului tău, de relativitățile și indeterminările universului tău, de infinitățile abstracte și de Dumnezeul universului tău ? Aici, prietene, sîntem într-un cheag atemporal. Spune-i cum vrei, univers metafizic, dincolo-de-univers, paraunivers, bulă atipică, gaură neagră, în fine, cum dorești. Mă uit lung la Vladimir. Intru în logica lui. Bine, să-i spunem, hmm, paraunivers. Nu, mai simplu, paravers ! Ciudat, aduce a pervers. Vladimir pare mulțumit. Bine, paravers să fie ! Vezi tu, în paravers, în paraversul tău, există timp și, în același timp, nu există. Există doar timpul fiecăruia, așa cum și-l trăiește, cum și-l organizează, conștient sau inconștient. Vezi guralivii de acolo, întreabă Vladimir uitîndu-se spe un grup gălăgios cu aer meridional ? Văd ! Era o familie numerasă în care pater familias ținea un discurs coleric, mama gesticula și copiii plîngeau. Exact ca în coproducțiile franco-italo-spaniole. Pentru ei, timpul, pînă la ieșirea prin una din cele două uși, se va contoriza ca o sumă de eternități. Așa trăiesc și așa mor, agitați. Aici, eternitatea nu contează, dar curgeri de eterntăți vor simți ei, deși va dura doar cîteva minute, cîteva minute pînă cînd medicii, ajunși la locul accidentului aviatic, îi vor declara morți. M-am revoltat ! Nu se poate, îi chinuiți în zadar cu jocurile timpului ! Vladimir zîmbi înțelegător. Nu sînt jocurile noastre, sînt jocurile minții fiecăruia, sînt jocurile voastre. Văd că tot nu înțelegi. În plus, e mîncare, e băutură, de ce să se chinuie cineva, în aceste condiții, pentru curgerea timpulu său ? Să ziceți mersi, spuse Vadimir, că s-au schimbat condițiile ! Cum adică ? Eram, din nou, nelămurit. Păi, începu Vladimir, pînă acum vreo două mii de ani, în numărătoarea voastră limitată, aici era doar un gol atemporal în care se chinuiau sufletele; nu aveau corp și erau chinuite de incertitudine. Pentru un suflet, incertitudinea este chinul suprem, ca și în universul vostru limitat. E ca o levitație supusă hazardului, fără început și fără sfîrșit. Era distractiv, pe atunci, pentru Vladimiri. Acum, e altfel. A fost un tip care s-a răstignit pe o cruce pentru treaba asta. S-a revizuit totul după ce l-ați chinuit și omorît. Acum, deși iluzoriu, fiecare își vede propriul trup în oglindă și trăiește cu convingerea că, după reguli prestabilite, se va decide soarta lui. A fost, un tip, pe aici, care spunea că Dumnezeu nu joacă zaruri. Apoi, a venit alt tip care a spus că Dumnezeu este cel mai mare cartofor în jocul de zaruri. Celui de-al doilea, infirm, legat de un scaun cu rotile, cu un aparat de vobit în alt accent decît cel matern, i-am spus cum stau treburile. Puteam să-i spun, a ieșit pe poarta de unde nu mai există ieșie, cea din partea stîngă. În plus, părea că poate înțelege regulile jocului. În lumea voastră, cît timp a trăit, a intuit toate chestiile legate de timp, spațiu, infinit și chestii de genul acesta. Profit de moment și arunc întrebarea crucială: Eu pe care din porți voi ieși ? Nu știu, veni răspunsul indiferent al lui Vladimir. Nu eu decid ! Eu sînt doar un Vladimir, asemeni celolalți Vladimiri, întîmpinători și însoțitori pînă la una din cele două uși. Așa merge treaba pe aici. Depinde cît de repede ajunge echipajul smurd la locul unde s-a prăbușit liftul în care erai. Unde te grăbești ?

Există o nevoie specific umană de a marca existenţa, de la naştere şi pînă la moarte, cu jaloane clar determinate în timp şi spaţiu. Este vorba despre evenimente. Naşterea, botezul, căsătoria şi moartea sunt evenimentele centrale ce excită mentalul colectiv. Naşterea şi moartea sunt singulare, prin raportare la individ, în timp ce, în legătură cu căsătoria şi botezul, se înregistrează o tendinţă de repetabilitate. Omul face, de regulă, mai mulţi copii decît şi-a planificat. Sau face copii deşi nu a planificat. Micul hedonist din fiecare mascul minimalizează urmările neplăcute ale unei proceduri plăcute. Exact ca la iepuri, diferenţa fiind viteza. De asemenea, omul poate trece lesne de la o religie la alta devenind transreligios, astfel că, nici taina botezului nu este unică. Eşti botezat Vasile şi crăpi Ahmed trăgînd de fiare în Dubai. Căsătoria este deosebită, dar nu singulară, pentru că viaţa e prea scurtă pentru a o consuma cu o singură persoană, în condiţiile în care raportul dintre bărbaţi şi femei este subunitar. Prin urmare, punctele cardinale esenţiale, din perspectivă existenţială, rămîn naşterea şi moartea. Sunt singurele evenimente certe, singurele marcaje existenţiale de necontestat. Personajul central al ambelor este femeia, ea te naşte și ea te îngroapă. Poţi contesta paternitatea, dar nu poţi contesta maternitatea. Maternitatea este centrul universului, dar nu funcţionează fără un minim și pasager aport masculin. Chiar şi folclorul se centrează în jurul maternităţii. Du-te în aia a mă-tii este înjurătura de referinţă în majoritatea culturilor occidentale. Deşi răspunsul ideal este: păi, de acolo vin, l-am auzit decît într-un singur film. Derivata legumicolă: ceapa mă-tii, cele religioase: crucea mă-tii, cristosul mă-tii, paştele mă-tii, tot în jurul noţiunii de maternitate gravitează. Deducem de aici faptul că mama este cea mai apropiată entitate de orice fiinţă umană, singura vieţuitoare respectabilă. Chiar şi bivalentul „mama-mă-sii” tot la mamă te duce, la două mame, mama copilului tău şi mama ei, adică soţia socrului cumnatei tale, adică soacra. Cu alte cuvinte, falocentrismul e doar o iluzie iluzorie.

Este înscris în ethosul autohton, istoriceșete vorbind, micul și, ca aspect particular, legătura biunivocă dintre această tocătură de sorginte orientală și festivismul zilei de înîiu de mai. Sigur există o monografie despre cum a adoptat socialismul această tocătură. Dacă sap prin memorie, nu găsesc imagini clare și bine fixate despre mici. Poate cîteva amintri destul de vagi din copilărie, de la ștrandul arădean, unde 30-40 de bărbați stăteau la coadă să cumpere mici, langoși și bere. Aveau păr pe piept (pe vremea aia numărul păroșilor pă piept era net superior celui de azi; în plus, prin pădurea de păr puteai să admiri și cîte un crufix agățat de un lănțișor, ambele din aur), fumau Snagov și țineau banii (hîrtii de cinci, zece, douăzeci-și-cinci, cinci-zeci și, destul de rar, o sută de lei) băgați în slipi, pe laterală. Tot pe laterala slipului era și pachetul de țigări și cutia cu chibrite. Puțini aveau brichete și țigări străine. De regulă, cei cu brichete și țigări străine nu stăteau la coadă. Închei scurtul recurs la memorie cu mențiunea că femeile erau mai nasoale, nu se inventaseră nici top-ul și nici less-ul, de bikini nici nu are rost să mai amintesc. Cît despre copii, eram mult mai stupizi decît variantele contemporane. În fine, așa mergeau treburile pă vremea aia. Zice aparținătoarea că este întîiu de mai și trebuie să mîncăm mici. Nu țineam neapărat, dar m-am executat și am plecat să caut mici gata preparați. Prima oprire, Kauflandul de pe Dorobanți. Cinci oameni în fața mea. Ajung și cer cîțiva mici la pachet. O doamnă cu sînii mari îmi spune cu nu are decît ceafă. Clar, încă un retailer care și-a băgat picioarele în specificul nostru oriental. Mă sui în mașină și merg la Billa de pe Șoseaua Rîmnicu – Sărat. Stau la rînd. Ajung și cer șase mici la pachet. Doamna se uită interzisă de parcă ar vrea să reedităm faza de la Odorhei pă invers. Îmi aduc aminte de cîteva clișee verbal-comerciale, pentru început: ”mici de metro”. Știu că în zonă era un metro. Dau colțul și văd Jumbo. Nu cred că există mici de Jumbo. Așa că, recurg la următorul clișeu verbal: ”mici de selgross”. Mă urc în vehicul și cîrmesc spre respetivul market. Cobor, găsesc și cumpăr. Mă prinde ploaia pe centură. Ajung. Mîncăm, beau o bere și încerc să gîndesc socialist.
HHR
Consilier
 
Mesaje: 6313
Membru din: Lun Iun 30, 2014 3:28 pm
Has thanked: 13914 times
Been thanked: 17203 times

Anterior

Înapoi la Bloguri

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator